Inedit! Piesă de teatru pentru copiii romi, direct în cartierele Obreja și Meteor

1518

Centrul Național de Cultură a Romilor și Agenția Națională pentru romi, cu sprijinul Primăriei Târgu-Jiu și Prefecturii Gorj, organizează în orașul nostru Festivalul Romani Kultura, în perioada 16-19 mai. În program sunt și manifestări inedite cum este teatrul pentru copii, organizat în cele două cariere locuite preponderent cu cetățeni de etnie rromă. Micuții din cele două cartiere vor vedea vineri piesa ,,Prințul cel obraznic și bătrânul înțelept”, ca la ora 17.00 să se susțină la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” piesa ,,Marea rușine”.

,,Marea ruşine” este primul spectacol de teatru din România care abordează tema sclaviei romilor în Ţările Române. Spectacolul este produs de Centrul Naţional de Cultură a Romilor-Romano Kher, instituţie care are ca obiectiv promovarea şi dezvoltarea valorilor etno-culturale ale comunităţii romilor. Autoarea spectacolului este actriţa de etnie romă Alina Şerban, absolventă UNATC, bursieră Tisch NYU şi absolventă MA- Theater Lab – Royal Academy of Dramatic Arts. Sub deviza „Trebuie să avem curajul să ne spunem povestea cu toată inima“, actorii Alina Şerban, Oana Rusu, Elena Duminică, Alexandru Fifea şi Radu Ciobănaşu, vor spune o poveste pe care prea puţini români o cunosc. „Este un pas necesar pentru a ne confrunta, în sfârşit, cu această istorie“, crede autoarea spectacolului.

Bucurie și pentru cei mici și pentru cei mari
Copiii romi vor avea posibilitatea să vadă la ei în cartier o piesă de teatru dedicată celor mici, pentru mulți dintre aceștia fiind pentru prima oară când participă la un astfel de eveniment. Manifestările încep, astăzi, la Prefectura Gorj cu o conferință, urmată de o expoziție de personalități rome și o expoziție de carte, iar vineri, cu începere de la ora 10.00, în Piața Prefecturii se va organiza un târg de meșteșuguri rome, cu demonstrații de lucru și gastronomice. În aceeași zi vor fi susținute piesele de teatru și momentele muzicale așteptate. Este vorba despre Mahala Rai Banda și Doina Gorjului.
Sâmbătă, va concerta în municipiu Formația Ionică și Viorica de la Clejani în program fiind și dansuri tradiționale.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here