Înecat în timp ce încerca să repare apometrul!

13318

Moarte neobișnuită pentru un gorjean de 64 de ani, din Bumbești Jiu. Ilie Miroiu și-a găsit sfârșitul duminică seara chiar în gospodăria sa, în timp ce încerca, cel mai probabil, să repare un apometru. Instalator de meserie, bărbatul era convins că aparatul nu indică un consum real și ar fi intrat în căminul unde era montat acesta pentru a face verificări. Nimeni nu știe cu precizie ce s-a întâmplat, dar un vecin a auzit apa țâșnind din locul unde intrase Miroiu, în cădere acesta rupând cel mai probabil conducta care alimenta proprietatea din rețeaua publică. „O problemă cu apa a fost, pentru că el a fost găsit în căminul cu apometrul.
I s-a părut probabil ceva în neregulă și s-a aplecat să intre în acel cămin. Ce s-a întâmplat nu știe nimeni cu precizie. Probabil l-a luat amețeala sau altceva și a căzut, iar în cădere ar fi rupt conducta de apă, branșamentul de la apometru. S-a smuls racordul, a țâșnit apa, iar el nu a mai putut ieși. La Medicină Legală cred că se va stabili dacă are lovituri la cap sau a murit înecat, ori chiar ambele. El era un om liniștit, fără probleme, bun meseriaș. Căminul în care a căzut cred că are vreo doi metri adâncime. Practic el era cu capul în jos și cu picioarele deasupra, ceea ce este nefiresc”, a explicat un vecin. Fratele victimei și soția acestuia au venit în grabă la Bumbești Jiu după ce au fost anunțați despre cele întâmplate. Niciunul dintre ei nu știa ce ar fi putut cauza moartea, mai ales că înainte cu câteva ore vorbiseră cu Ilie Miroiu și stabiliseră să construiască un gard în următoarele zile. „L-am auzit vorbind că avea probleme la apă, dar nu am știut că se poate întâmpla așa ceva. Zicea că plătea prea mult, dar să se ajungă la așa ceva nu mă gândeam. Acum trei ore am vorbit cu el și stabiliserăm să lucrăm la un gard după 1 iunie. E greu de explicat ce s-a întâmplat”, a spus fratele victimei. La locul tragediei a sosit un echipaj medical și unul de pompieri militari, dar eforturile lor de salvare a bărbatului au fost zadarnice. Pompierii au scos apa din căminul inundat, însă decesul deja se produsese, iar manevrele de resuscitare au devenit inutile. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să stabilească ce s-a întâmplat și cum s-a produs decesul bărbatului, trupul neînsuflețit fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here