Doi dintre directorii instituțiilor de cultură aflate în subordinea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, cărora nu le-au mai fost prelungite mandatele și care au avut unele dispute publice cu primarul Marcel Romanescu, s-au repoziționat, politic, în cercul de putere și influență al senatorului Ion Iordache, liderul PNL Gorj. Doru Strîmbulescu, fostul manager al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ,,Constantin Brâncuși” și Cosmin Brehuță, ex-managerul Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu”, au participat, miercuri, la Curtișoara, alături de liberali, la aniversarea a 148 de ani de la înființarea PNL.
Atât Strîmbulescu, cât și Brehuță au plecat de la conducerea Centrului ,,Brâncuși”, respectiv a Teatrului ,,Elvira Godeanu”, la încheierea mandatelor, nemaifiind doriți în funcții, din cauza managementului lipsit de consistență al acestora. La evaluarea activității din ultimii cinci ani, Doru Strîmbulescu nu a reușit să obțină nota minimă pentru a mai putea depune un nou proiect de management, astfel că administrația locală a scos la concurs postul de manager. Cosmin Brehuță a primit și el sub nota 9, la evaluarea făcută de municipalitate, însă a ales să nu mai participle la concurs. Primarul Municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a criticat, public, în dese rânduri, activitatea slabă a celor doi și a acuzat, printre altele, lipsa de comunicare între instituțiile conduse de Strîmbulescu și Brehuță și autoritatea locală.
Recent, a demisionat de la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” și consultantul artistic Iani Gârbaciu, despre care primarul Romanescu a spus că, de fapt, acesta conducea instituția și nu Brehuță. Adversari declarați ai lui Romanescu, cei trei, Strîmbulescu, Brehuță și Gârbaciu, caută acum susținere în tabăra PNL aflată ,,la putere”, adică la senatorul Iordache, aflat și el în conflict deschis cu primarul municipiului, după ce BPJ al PNL Gorj a dizolvat organizația Târgu-Jiu a partidului și l-a lăsat pe Romanescu fără funcția de președinte. Cei trei au participat, miercuri, la aniversarea PNL, la Cula Tătărescu de la Curtișoara, alături de senatorul Iordache și noul prefect al județului, Iulian Popescu. De altfel, este cunoscut faptul că Strîmbulescu face parte din cercul de apropiați ai liderului PNL Gorj, iar Brehuță și Gârbaciu s-au reorientat și ei spre echipa Iordache – Iulian Popescu.
Claudiu Matei