Inculpatul Negrescu se apără la instanţă prin fostul şef al Baroului Gorj

511

De teamă că va finaliza procesul instrumentat de procurorii din Craiova, după gratii, directorul Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, şi-a angajat un apărător cu ştate vechi. Este vorba despre Ştefan Moţăţăianu, fostul decan al Baroului Gorj, cu care Marian Negrescu s-a prezentat deja de ieri în Camera de Consiliu a Judecătoriei Târgu-Jiu, la primul termen din proces. Sorţii i-au fost însă potrivnici încă managerului teatrului târgujian, acesta pierzând prima confruntare cu judecătoarea căreia i-a fost repartizat dosarul său penal. Magistratul a decis, astfel la termenul de ieri să-i respingă lui Negrescu demersul de stopare a procesului penal, în ciuda încercării apărătorului inculpatului de a convinge judecătorul să dea o sentinţă favorabilă clientului său.

portal negrescu“Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Negrescu Marian. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu numărul 690/P/2014, privind pe inculpatul Negrescu Marian trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii în formă continuată de conflict de interese, prev. şi ped. de art. 301 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 35 al. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal (42 acte materiale). Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Negrescu Marian”, se arată în soluţia Judecătoriei Târgu-Jiu. Sentiţa este însă cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, procedură la care Negrescu, cu siguranţă, va apela.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here