Incidente, în reţeaua de distribuţie a energiei electrice

432

356 incidente în reţeaua de distribuţie a energiei electrice au avut loc de la începutul anului până în prezent. La nivelul judeţului Gorj, potrivit CEZ, 41 de astfel de cazuri au existat, în care principalii afectaţi au fost consumatorii.

De la începutul anului curent şi până în prezent, CEZ Distribuţie a identificat înregistrarea a 356 incidente cauzate de nerespectarea distanţei corespunzătoare faţă de stâlpii şi instalaţiile electrice. Incidenţa acestor cazuri, în care stâlpii de medie tensiune şi instalaţiile electrice sunt afectate, este în creştere, determinând consecinţe regretabile atât pentru integritatea reţelei electrice de distribuţie a energiei electrice, cât şi pentru continuitatea alimentării cu energie a comunităţilor din preajma reţelelor afectate. În ultimele 10 luni, au fost înregistrate 356 incidente, dintre care amintim distrugeri, accidente rutiere, săpături şi accidente cauzate de conducătorii utilajelor agricole, care au rezultat în distrugerea stâlpilor şi instalaţiilor electrice, afectând atât continuitatea în alimentarea cu energie electrică, cât şi siguranţa consumatorilor din zonă, după cum urmează: Argeş: 61 astfel de cazuri; Dolj: 112 astfel de cazuri; Vâlcea: 35 astfel de cazuri; Gorj: 41 astfel de cazuri; Olt: 39 astfel de cazuri; Judeţul Teleorman: 36 astfel de cazuri; Mehedinţi: 29 astfel de cazuri.
Valoarea totală a daunelor înregistrate de CEZ Distribuţie în urma acestor incidente se ridică la aproximativ 991.751,57 de lei.
Nepăsarea distanţei corespunzătoare faţă de stâlpii şi instalaţiile de energie electrică reprezintă sursa de pericol atât în ceea ce priveşte continuitatea în alimentarea cu energie electrică, provocând disconfort consumatorilor, cât şi în ceea ce priveşte siguranţa persoanelor din zonă, prezentând pericol ridicat de electrocutare. De asemenea, se recomandă persoanelor care observă stâlpi rupţi sau înclinaţi să apeleze Info Linia la numărul unic 0251 929, iar personalul specializat al CEZ Distribuţie va lua toate măsurile pentru izolarea zonei şi interzicerea accesului în zona cu pericol.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here