Închisoarea lui Manţog, spulberă visele apropiaţilor

255

Condamnarea lui Ionel Manţog şi Ion Vulpe la 5 ani de închisoare cu executare, a dat peste cap planurile cel puţin pentru două persoane din anturajul fostului secretar de stat. Una este soţia, judecătoarea Ecaterina Manţog de la Tribunalul Gorj, iar a doua, chiar deputatul Cosmin Popescu. Decizia de achitare, măcar pentru faptele prevăzute de Legea 78/2000, le-ar fi dat celor doi şanse mari de reabilitare în faţa opiniei publice.

Decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de condamnare cu executare a lui Ionel Manţog şi Ion Vulpe la câte 5 ani a şocat pe toată lumea. Chiar dacă se aşteptau la o condamnare, majoritatea celor care erau interesaţi de subiect nu ar fi crezut că judecătorii Curţii Supreme vor schimba încadrările juridice, revenind practic la infracţiunile iniţiale.
Apropiatul lui Manţog, deputatul Cosmin Popescu a sperat, până în ultimul moment, că acesta va fi achitat pentru faptele de corupţie. Chiar dacă rămânea condamnat pentru falsuri, deputatul ar fi solicitat instanţelor de judecată contestaţie în anularea sentinţei pe care el a primit-o, aceea de 2 ani de închisoare cu suspendare. Motivul era simplu, Manţog a fost achitat pentru faptele pentru care el a fost condamnat că l-a favorizat. Dispărând infracţiunea lui Manţog, erau şanse pentru anularea sentinţei lui.

Interesul poartă fesul!
Faptul că instanţa supremă a schimbat încadrarea juridică, revenind la infracţiunile pentru care DNA îi trimisese iniţial în judecată, a fost o veste foarte proastă pentru el. Nu mai poate invoca acest motiv şi, deci, va rămâne cu condamnarea de 2 ani de închisoare cu suspendare, lucru care-l va împiedica să candideze. Mai mult, Cosmin Popescu nu mai poate acum să se apere de niciun fel. Se spune că în seara în care Manţog a fost săltat de mascaţi de acasă, Cosmin Popescu şi Pompiliu Ciolacu junior se aflau în casa acestuia, primind ultimele indicaţii din partea mentorului.

Daunele Ecaterinei Manţog pentru acoperirea prejudiciului?
O altă persoană care aştepta o decizie favorabilă în dosarul lui Manţog este chiar soţia acestuia. Pe de o parte, explicaţiile date în faţa colegilor de la serviciu sunt de-a dreptul penibile. Cum se poate recomanda Ecaterina Manţog începând de ieri? Sunt judecător la Tribunalul Gorj, iar soţul meu, infractor la Rahova. Iar acolo, va sta 5 ani! Cu ce măsură va mai judeca soţia lui Manţog cauzele? Cu siguranţă şocul condamnării soţului său a cuprins-o şi pe ea, indiferent de relaţiile pe care le mai aveau.
Pe de altă parte, judecătoarea Ecaterina Manţog şi-ar fi dorit o achitare în dosarul soţului său, pentru că dăduse deja Statul Român în judecată, cerând daune pentru ceea ce i s-a întâmplat. Procesul are termen în 3 septembrie şi se judecă la Judecătoria Târgu-Jiu. Însă, sentinţa dată, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că judecătorii au fost foarte indulgenţi când au judecat-o pentru faptele de corupţie. Ecaterina Manţog nu e străină de toată infracţiunea pentru care soţul său plăteşte acum cu libertatea. Şi, în plus, mai trebuie să plătească statului aproape 400.000 de lei, adică patru miliarde de lei vechi. Dacă judecătoarea avea demnitate şi nu s-ar fi gândit cum să înşele statul, nu ar fi acceptat să semneze actele de cumpărare a acelor terenuri şi apoi să solicite companiei unde soţul său era director, strămutarea. Ecaterina Manţog a ştiu că soţul său comite infracţiuni, şi nu l-a oprit. Mai mult, a acceptat şi ea să facă parte din această mizerie.

Aveţi mai jos minuta sentinţei de condamnare!
„Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de recurentul intimat inculpat Vulpe Ion împotriva deciziei penale nr.167/A din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia Penală.Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr.75 din 4 aprilie 2011 a Tribunalului Sibiu şi, rejudecând:
În baza art.334 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul Manţog Ionel din infracţiunile prevăzute de art. 12 lit.a din Legea nr.78/2000 cu art. 41 al.2 Cod penal şi art. 12 lit.b din Legea 78/2000 cu art. 41 al.2 Cod penal ambele cu art. 33 lit.b Cod penal şi infracţiunea prevăzută de art.17 lit.d din Legea nr.78/2000 raportat la art. 248 -2481 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal în infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art.248 rap. la art.248/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, texte în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c, Cod penal.
În baza art.334 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul Manţog Ionel din trei infracţiuni prevăzute de art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art.292 Cod penal şi art.36 din Legea nr.115/1996, în trei infracţiuni prevăzute de art.36 din Legea nr.115/1996 rap. la art. 292 Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, achită pe inculpatul Manţog Ionel pentru trei infracţiuni prevăzute de art.36 din Legea nr.115/1996 rap. la art. 292 Cod penal.
În baza art.334 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul Manţog Ionel din două infracţiuni prevăzute de art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 raportat la art.290 Cod penal în două infracţiuni prevăzute de art.290 Cod penal, texte în baza cărora condamnă pe inculpat la două pedepse de câte 6 luni închisoare.
În baza art.334 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul Manţog Ionel, din infracţiunea prevăzută de art.17 lit.c din Legea 78/2000 raportat la art. 292 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 292 Cod penal, text în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1an şi 8 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a-34 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, dispunând ca în final inculpatul Manţog Ionel să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c, Cod penal.
Face aplicarea art.71 Cod penal şi art. 64 lit.a, lit.b şi lit.c Cod penal.
În baza art.334 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul Vulpe Ion din infracţiunile prevăzute de art. 12 lit.a din Legea nr.78/2000 cu art. 41 al.2 Cod penal şi art. 12 lit.b din Legea 78/2000 cu art. 41 al.2 Cod penal ambele cu art. 33 lit.b Cod penal şi infracţiunea prevăzută de art.17 lit.d din Legea nr.78/2000 raportat la art. 248 -2481 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal în infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art.248 rap. la art.248/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, texte în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c, Cod penal.
Face aplicarea art.71 Cod penal şi art. 64 lit.a, lit.b şi lit.c Cod penal.
În baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.d Cod procedură penală, achită pe inculpatul Vulpe Ion pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 254 Cod penal.
În baza art.334 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de acelaşi inculpat din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit.c din Legea 78/2000 raportat la art.292 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 292 Cod penal.
În baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.d Cod procedură penală, achită pe inculpatul Vulpe Ion pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.292 Cod penal.
Constată că părţile vătămate Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Complexul Energetic Rovinari şi Complexul Energetic Turceni nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art.118 lit.e Cod penal, confiscă de la inculpatul Manţog Ionel suma de 378.526,5443 RON (3.785.265.443 ROL), iar de la inculpatul Vulpe Ion suma de 454.773,8047 RON (4.547.738.047 ROL), sume dobândite din săvârşirea infracţiunii.
În baza art.445 Cod procedură penală, desfiinţează înscrisul falsificat, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.467/20.01.2004 încheiat la notar public A. Merişescu (filele 191, 193 vol.V dosar urm.penală), precum şi chitanţele încheiate la data de 22.04.2004 şi 21.04.2006 (filele 46,47, vol.IV dosar urm.penală).
În baza art.191 Cod procedură penală, obligă fiecare inculpat la plata sumei de câte 7.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul intimat inculpat Manţog Ionel împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul intimat inculpat Manţog Ionel la plata sumei de 1.075 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat Vulpe Ion, în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 201”..
Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here