Verdict la magistraților gorjeni într-un dosar în care un tânăr a fost acuzat că s-a urcat băut la volanul unei mașini care nu era a lui și cu care a făcut și accident.
Culmea este că individul nici nu a apucat să meargă cu mașina pentru că a lovit-o după primele manevre pe care le-a făcut pentru a ieși cu aceasta pe carosabil, autoturismul fiind parcate între altele pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat în decembrie 2021 la Dănești. Inculpatul a venit la o cârciumă din sat împreună cu o rudă de-a sa, proprietarul de drept al autoturismului. Proprietarul a povestit că el a jucat câteva minute bune la „păcănele”, în timp ce inculpatul a băut două beri și apoi a ieșit afară din local. A ieșit însă cu cheile mașinii cu care avea să producă accidentul care acum îl poate costa libertatea.
„După aproximativ 30 de minute a observat că una din cele două persoane a ieșit, urcându-se la volanul autoturismului marca BMW și a început să efectueze mai multe manevre de mers înainte și înapoi până când a intrat în coliziune cu un autoturism ce era parcat pe marginea părții carosabile ce îi aparține numitului (…), persoană ce se afla în incinta barului. De asemenea, martorul a mai declarat faptul că la fața locului a sosit un echipaj de poliție, care i-a solicitat conducătorului auto să prezinte documentele personale cât și ale autoturismului, acesta precizând faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Martorul a fost invitat la sediul organelor de poliție, unde a aflat numele conducătorului auto, care, în urma testării cu aparatul etilotest a prezentat o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a se deplasa la secția UPU a Spitalului Județean Târgu Jiu, pentru a i se recolta mostre biologice, acesta fiind de acord cu recoltarea de probe biologice”, se arată în documentele de la dosar. Doar că, la spital, inculpatul s-a răzgândit și nu a mai fost de acord cu recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Și, astfel, s-a mai ales cu o acuzație împotriva sa. „Condamnă pe inculpatul PIM, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă din data de 16.12.2021. (…) Condamnă pe inculpatul PIM la pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, faptă din data de 16.12.2021. (…) Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, stabilind pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 5 luni închisoare, reprezentând 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, în final va condamna inculpatul PIM, la pedeapsa rezultantă de 1 (unu) an şi 9 luni închisoare, cu executarea în regim de detenţie”, au decis magistrații, care au mai stabilit ca inculpatul să nu aibă dreptul de a conduce orice tip de autovehicul pentru o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei, sentința de acum nefiind una definitivă.
Gelu Ionescu