Închisoare cu suspendare şi muncă la primărie, pentru bărbatul care i-a oferit șpagă unui polițist din Novaci

1521

Judecătorii Tribunalului Gorj au decis, joi, la primul termen, condamnarea cu acord de recunoaștere a bărbatului acuzat că, în luna ianuarie, i-ar fi oferit mită unui polițist din Novaci, pentru a-și scăpa nepotul de dosare penale.Inculpatul a primit un an și patru luni de închisoare cu suspendare şi va trebui să muncească două luni în folosul comunității, în cadrul Primăriei Bengești-Ciocadia. Decizia nu este definitivă. Instanța a mai stabilit și să rămână sub control judiciar, până la finalul procesului. Inculpatul este obligat, astfel, să respecte mai multe măsuri, pe perioada termenului de doi ani de supraveghere.,,Condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. (…) Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de doi ani. Obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bengești Ciocadia, pe o perioadă de 60 de zile. Menține măsura controlului judiciar dispusă față de inculpat, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la 13 ianuarie 2020, ora 23.00 până la data de 14 ianuarie 2020, ora 23.00, inclusiv. Confiscă suma de 200 euro. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, a decis instanța.Acesta a fost trimis în judecată, în februarie, pentru dare de mită. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au efectuat cercetările în acest caz. Inculpatul a petrecut și o noapte în arest, după comiterea faptei. Dosarul a fost trimis, la Tribunalul Gorj. Potrivit ofițerilor Serviciului Județean Anticorupție Gorj, bărbatul este unchiul șoferului în vârstă de 29 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, care a fost prins, în ianuarie, de două ori, în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Acesta este acuzat că a mers, cu nepotul său, la sediul Poliției Novaci și ar fi oferit 200 de euro unui agent pentru a-l scăpa de dosar penal pe tânărul de 29 de ani. Omul legii a făcut imediat un denunț la Serviciul Județean Anticorupție Gorj. ,,Luni, 13 ianuarie, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au prins în flagrant două persoane, unchi și nepot, în timp ce ofereau cu titlu de mită unui agent de poliție suma de 200 euro pentru ca unuia dintre ei, nepotul, să nu-i fie întocmit dosar penal, după ce a fost depistat, în aceeași zi, în două rânduri, pe tronsoane de drum diferite, conducând sub influența băuturilor alcoolice”, se precizează într-un comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Gorj. Pe 11 ianuarie, șoferul în vârstă de 29 de ani a fost depistat la volan, pe raza comunei Bengești-Ciocadia, în stare de ebrietate. De supărare că i-a fost suspendat dreptul de a conduce mașina, acesta a plecat din nou la drum. ,,În fapt, sâmbătă, 11 ianuarie 2020, agenții de poliție din cadrul Secției Nr. 9 de Poliție Rurală Novaci, l-au depistat pe bărbat, conducând pe drumurile publice un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 04,25 și, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07,21, astfel că i s-au întocmit dosare penale. Luni, fiind chemat pentru audieri la sediul poliției, a venit însoțit de unchiul său, persoană fără calitate specială, care a stăruit pe lângă lucrătorii de poliție să propună soluții favorabile în dosare, în schimbul unor foloase materiale. În acest context, un agent de poliție a formulat denunț la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, sens în care a fost constituită echipa operativă de prindere în flagrant, cei doi fiind surprinși în flagrant în timp ce ofereau cu titlu de mită agentului de poliție suma de 200 euro. Ulterior, au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, iar în urma audierilor, unchiul celui aflat la volan a fost reținut pentru 24 ore”, se mai precizează în comunicatul Serviciului Județean Anticorupție Gorj.Petre Calotescu, agentul din cadrul Poliției Orașului Novaci, care l-a denunțat pe bărbatul care i-a dat mită ,a fost recompensat ulterior de reprezentanții Poliției Române. ,,A fost recompensat de domnul comisar șef Vasile Armașu, director al Direcției de Ordine Publică – IGPR, cu un certificat de apreciere pentru recunoașterea probității sale morale și profesionale, dovedită în ziua de 13 ianuarie 2020, când a sesizat organele competente, cu privire la faptul că o persoană i-ar fi oferit o sumă de bani, pentru a nu dispune măsurile legale împotriva sa”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.