– Trimișii Înălțimii Sale Craiul Cazimir, Măria Ta! se aude vocea străjerului din Curtea Cetății de Scaun a Moldovei aflat la intrarea în Sala Tronului.
– Să intre trimișii Înălțimii Sale Craiul Cazimir! Nu-i pot lăsa să aștepte.
În Sala tronului intră Bartosz Buczaczki, starostele Podoliei, însoțit de panii Predbor Koniecpolski și Ioan Kmytha, veniți tocmai de la Cracovia.
– Bine v-am găsit sănătos, prealuminate Voievod. La fel și pe domniile voastre, înalți dregători ai Moldovei, vecinii și prietenii noștri.
– Bine ați venit la Suceava, domniile voastre, îi salută la fel de jovial și Petru Aron. Pesemne și Înălțimea Sa Craiul este sănătos și îi merge bine. Eu și dregătorii mei, aici de față, am dori să-l felicităm că, după fetița cea frumoasă care i s-a născut în urmă cu un an, în primăvară Domnul i-a dăruit și un fecior. Felicităm totodată și Regatul Poloniei pentru faptul că regele lor are acum moștenitor la tron.
– Se vede că știrile circulă repede, zâmbește starostele Podoliei. Chiar în prima zi a lunii mărțișor, cum îi spuneți aici, în Moldova, doamna i-a pus în brațe un fecior pe care l-a botezat Vladislav, după tatăl lui.
– Ne-am gândit noi că o să-l boteze după părintele său, răposatul Crai Vladislav Iagello, bun prieten cu tata, care l-a ajutat de mai multe ori în bătăliile cu teutonii. Se vede că Înălțimea sa Craiul are o nevastă iubitoare dacă în doi ani de căsătorie i-a dăruit doi copii, zâmbește Voievodul.
– Doar știți cum este tinerețea, Măria Ta!
– Asta spuneam și eu. Tinerețea este de vină. Unde mai pui că prin căsătoria cu doamna Elisabeta de Austria Înălțimea Sa se înrudește cu Sfântul Împărat Frederic al III-lea și se bucură de protecția acestuia.
– Regatul Poloniei nu are nevoie de nici o protecție, se poate descurca singur în toate problemele, intervine pan Predbor Koniecpolski. Din contra, noi oferim protecție altora, cum bunăoară am oferit Moldovei prin înțelegerea aceea pe care am semnat-o la Hotin. Dar la Înălțimea Sa au ajuns vorbe cum că v-ați schimbat stăpânul și nu mai vreți să ascultați de noi.
– Ce fel de vorbe sunt astea, domniile voastre? Se răstește mânios Petru Aron la dregătorii leși. Cine a scornit asemenea minciuni? Noi ne respectăm toate angajamentele asumate față de Stăpânul nostru, Craiul Cazimir. Ați aflat cumva domniile voastre de o încălcare a acestora, că eu unul nu știu nimic?
– E incredibil ca tocmai Măria Ta să nu știe ceea ce cunoaște deja toată Europa! Pe noi a trebuit să ne informeze un trimis de la Curtea de la Buda.
– Tot nu înțeleg despre ce este vorba. Ce să vă spună trimisul de la Buda?
– Este adevărat că v-ați închinat sultanului Mahomed?
– Despre asta este vorba? exclamă uimit Petru Aron. Dacă mă acuzați de închinare către turci, atunci numai domniilor voastre le datorăm asta. Am trimis mai multe scrisori Înălțimii Sale Craiului Cazimir prin care l-am informat că sultanul ne cere un haraci pe care să-l plătim în fiecare an în schimbul păcii pe care ne-a propus-o. I-am cerut sfat și ajutor. Până acum nu am primit nici un răspuns. Ce să facem singuri împotriva păgânilor? Sultanul ne-a cerut clar, fie îi plătim haraciul cerut fie vine peste noi să și-l ia singur. Dacă Înălțimea Sa ne-ar fi susținut și ne-ar fi promis că își respectă angajamentele asumate prin acel Tratat pe care l-am încheiat în toamnă la Hotin nu am fi primit cererea sultanului, iar acum oastea Moldovei ar fi fost alături de cea a lui Iancu pregătindu-se să-i înfrunte pe turci.
– Înălțimea Sa Craiul a fost prins în bătăliile cu teutonii din Prusia. Nu a avut timp să vă citească scrisorile. Dar înainte de a vă închina la păgâni trebuia să așteptați un răspuns de la Înălțimea Sa. Nu era cazul să vă grăbiți…
– Domniile voastre vorbiți în necunoștință de cauză. Să vă arăt scrisoarea trimisă chiar la începutul acestei luni de sultanul Mahomed. El ne-a trimis cererile încă din toamnă iar noi l-am amânat cât am putut. De astă data a fost foarte ferm, ne-a cerut să ne hotărâm dacă primim pacea sau războiul. Domniile voastre dacă ați fi fost în locul nostru ce ați fi făcut?
– Nu e treaba noastră să alegem în locul vostru. Acum, dacă tot v-ați închinat la turci, ce planuri aveți cu noi? Înălțimea Sa ar dori să știe.
– Planurile noastre au rămas neschimbate. Sultanului îi vom plăti doar haraciul cerut, dar singurul Stăpân pe care îl avem este Înălțimea Sa Craiul Cazimir și coroana leșească. Lor le datorăm credință și vă promit că ne vom respecta toate obligațiile pe care ni le-am asumat anul trecut la Hotin.
– Asta am vrut să auzim. Înălțimea Sa era îngrijorat în privința zvonurilor care au ajuns până la el cu privire la înțelegerile pe care le-ați făcut cu Mahomed. Iar pentru a se lămuri cu privire la buna voastră credința ne-a cerut să vă cerem să iscăliți un nou Tratat, prin care să-i confirmați că vă respectați angajamentele asumate la Hotin.
– Nu avem nimic împotrivă, domniile voastre. Când ați dori să întocmim noul Tratat?
– Dacă se poate și acum. Am vrea să ne întoarcem cât mai repede acasă să urmărim ce se întâmplă în bătălia ce se va da la Belgrad. Toată creștinătatea o așteaptă cu sufletul la gură.
– N-am auzit ca Înălțimea Sa să fi trimis ceva ajutor cruciaților, spune sarcastic Petru Aron.
– Ar fi făcut-o dacă ar fi putut. Dar teutonii din Prusia nu îi dau pace. Abia așteaptă un motiv să năvălească peste noi. Înălțimea Sa și regina se roagă în fiecare zi pentru cruciați și i-au trimis scrisori de încurajare lui Iancu de Hunedoara. Dacă erau alte vremuri i-ar fi sărit în ajutor.
– Îl înțeleg pe Înălțimea Sa. Era greu să se alăture cruciaților dacă nici Maiestatea Sa regală de la Buda nu a făcut-o. Acum poate că ne înțelegeți pe noi. Regatele mari și-ar dori să-și rezolve problemele cu țările mici, cum face acum Iancu și cruciații lui. Noi am stat și am chibzuit mult până ne-am hotărât de partea cui să fim. Credeți-mă că ne-am fi dorit din toată inima să fim de partea creștinătății, dacă ea însăși și-ar fi ținut partea. Dar vedeți și domniile voastre cât este de dezbinată chiar și în aceste zile când i se hotărăște soarta? Fiecare principe este atât de prins cu cele ale lui încât la toți li s-au împăinjenit ochii și nu mai au puterea să vadă dincolo de odaia lor în care stau ascunși mai ceva ca șoarecii care au simțit că se apropie motanul de ei. Și atunci cum să-mi asum răspunderea să fac din Moldova mea o piatră de sacrificiu în care să-și azvârle mânia oastea cea mare a lui Mahomed și s-o preface în foc și cenușă? Am chibzuit mult pană ne-am hotărât să primim cererea sultanului de a-i plăti haraciul cerut. Nu am luat singur hotărârea, ci împreună cu toți dregătorii, aici de față. Asta nu înseamnă că ne-am plecat definitiv capul înaintea lui și nici că am trecut de partea păgânătății. Ne-am pus doar pentru o vreme țara la adăpost pentru a aștepta vremuri mai bune. Atunci de unde până unde asemenea acuzații?
– Sunt zvonuri care s-au auzit la Curtea noastră de la Cracovia.
– Eu, Petru Aron, Voievodul Moldovei, vă declar cu inima curată că nu mă știu vinovat de asemenea vicleșuguri care sunt scoase de dușmanii mei. Pesemne că sunt și acum unii care urmăresc să alipească Moldova Regatului leșesc, așa cum au încercat și pe vremea tatei. Nici măcar necredinciosul de Mahomed nu a îndrăznit una ca asta. Cu toate acestea, eu Petru Aron, Voievod al Moldovlahiei, spun răspicat în fața domniilor voastre și a dregătorilor țării aici de față că voi rămâne mai departe credincios creștinătății și Domnului nostru Craiul Cazimir. Pe el și pe nimeni altul îl socot a fi stăpânul meu de drept căruia îi jur credință și ascultare veșnică și mă oblig din nou în fața domniilor voastre că atâta vreme cât voi trăi nu-mi voi încălca jurământul luat.
– Dacă este așa atunci ne cerem iertare, Măria Ta! Intervine starostele Podoliei. Noi am venit din porunca Înălțimii Sale să lămurim zvonurile care s-au iscat. Îi vom transmite Înălțimii Sale mesajul de credință și de ascultare pe care ni l-ați înnoit și acum de față cu dregătorii Moldovei. Dar potrivit poruncii pe care am primit-o, vă adresăm rugămintea ca acest jurământ să fie cuprins într-un document care să fie iscălit la fel ca la Hotin de Măria Ta și de dregători. Înălțimea Sa ar vrea să se convingă de buna credință a Moldovei, iar pentru asta trebuie să înnoim înțelegerea de la Hotin .
– Dacă aceasta este dorința Înălțimii Sale Craiului Cazimir nu avem decât să i-o îndeplinim. Ce spuneți, domnilor dregători? Îi jurăm sau nu credință Înălțimii Sale cum am făcut și la Hotin?
– Jurăm, Măria Ta! Înălțimea Sa Craiul este chezășia noastră, a creștinătății. Numai în Înălțimea Sa ne putem bizui dacă libertatea noastră va fi încălcată. Încă din vremurile vechi Moldova a fost credincioasă Regatului leșesc și așa va rămâne pentru totdeauna.
– Atunci să întocmim un nou document de închinare pe care să-l iscălim cu toții. Diacul Stețco este în Sală?
– Este plecat pentru câteva zile, Măria Ta! Avea ceva treburi în ocina lui.
– În cazul ăsta să poftească diacul Vulpaș la mine! Să nu-mi spuneți că și el lipsește?
– Poruncă, Măria Ta! se aude vocea tremurândă a diacului.
– Adu-ți cele trebuincioase și scrie ce îți poruncesc.
– Am înțeles, Măria Ta! spune diacul plecându-se până la pământ în fața Voievodului, apoi o ia la fugă într-o încăpere învecinată cu Sala Tronului. Nu trece mult și apare cu brațele încărcate cu foi de pergament, cerneluri și pene pregătite pentru scris. Le așază pe toate într-o anume rânduială pe o masă micuță aflată în apropiere de scaunul domnesc, apoi face câte o plecăciune înaintea Voievodului, a solilor Poloniei și apoi a dregătorilor din Moldovei:
– Sunt pregătit de scris, Măria Ta. Porunciți ce trebuie să aștern pe pergament!
– Dacă ai toate la îndemână scrie ce îți poruncesc. Ai grijă să-mi urmărești toate vorbele și să nu omiți nici un cuvânt.
– Am înțeles, Măria Ta! Am muiat pana în cerneală și am întins bine pergamentul pe masă. Acum pot așterne și slovele.
– Începe a scrie așa, slovă cu slovă cum îți grăiesc:
În numele Domnului, amin. Spre veșnică amintire a lucrului. Pentru că se pare că orice condiție a naturii este să imite pe născătorii săi. Noi, care, de altfel ne deosebim prin făptură, și știință și înțelegere, nu trebuie să ne rătăcim de obiceiurile, virtuțile și meritele părinților. De aceea, noi, Petru, voievod și domn al Moldovei, facem cunoscut prin aceasta tuturor cui se cuvine și fiecăruia, celor de față și viitori, care vor avea cunoștință de aceasta că, vrând a ne lua după urmele amintirii fericite ale măriților domni, înaintașii noștri, voievozi ai Moldovei și mai de samă a lui Alexandru, părintele nostru, și al lui Ilie Ștefan, frații noștri, voievozi ai Moldovei, și meritele sârguincioase de credință ale lor față de preastrăluciții principi, de dumnezeiască amintire, domni, regi ai Poloniei, și mai ales față de preamăritul principe domn, Vladislav tatăl, și celălalt domn, Vladislav, fiul său, regi ai Țării Leșești, și coroanei lor pentru o continuă și veșnică împlinire de credință și toate celelalte făgăduite și datorate.
Asemenea și noi care ne bucurăm de succesiunea legitimă, datorită celui mai vestit principe dintre dânșii, ținem să urmăm totdeauna dorinței lor, prin supunerea credincioasă, când prealuminatul principe și domn, domnul Cazimir, din mila lui Dumnezeu rege al Țării Leșești, domnul nostru prea plăcut, ne-a cerut de curând să-i slujim lui și coroanei Țării Leșești credință curată și desăvârșită și ne-a sfătuit să ne ținem de urmele părintelui și ale fraților noștri înainte numiți. Din această pricină, noi dorim să asigurăm seninătatea sa și coroana înainte numită de zelul credinței noastre, făgăduim prin această scrisoare că vom păstra în chip sincer seninătății sale și coroanei sale a Țării leșești, numite înainte, întregimea credinței și am arătat că suntem îndatorați și legați pentru ajutor cu slujbe și sprijin prin jurământ, atingând în chip material, lemnul crucii dătătoare de viață și sărutând-o, sub condițiunile, capitolele și articolele care urmează.
Întâi trebuie să nu avem pe nimeni altul ca domn al nostru, decât pe înainte numitul domn Cazimir, rege al Țării leșești, și coroana sa și făgăduim să-i slujim ei.
Dacă Înălțimea Sa Craiul mai sus pomenit sau Coroana Țării Leșești îmi va cere ajutor împotriva teutonilor, tătarilor sau a ungurilor, îi vom trimite așa cum ne-am juruit 400 călăreți îmbrăcați în chiurase în zale și înarmați cu săbii și sulițe care să se bată până la ultima suflare pentru apărarea Regatului Poloniei. În cazul în care Înălțimea Sa nu ne va cere acest ajutor pe care să i-l dăm, îi vom trimite în loc câte 400 de boi în fiecare an și alte daruri care se vor conveni, în stofe, vin sau animale de rasă.
La fel vom face și dacă Stăpânul nostru, Craiul Cazimir va porni în expediție împotriva turcilor, caz în care îi vom sta alături cu toată oastea pe care o vom putea strânge și voi lua chiar eu parte la bătălie. (1)
(1) Homer Radu, Petru-Ioan Orha, Documente din istoria românilor, Editura Academiei, București 1976, 496, pag.107-108.
(va urma)
(din romanul în curs de apariție Castelul de pe Nistru)
Andrei Breabăn
