Încetarea activității în perimetrele miniere ale CEO, pe repede înainte!

3848

Ministerul Energiei a avizat, anul trecut, documentațiile tehnice pentru închiderea a trei perimetre miniere care aparțin CE Oltenia și se așteaptă din partea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale decizia pentru închiderea acestora. Mai mult, compania a plătit 40.000 de euro Institutul de Cercetare Științifică, Inginerie Tehnologică și Proiectare Mine pe Lignit pentru elaborarea planului tehnologic de încetarea activității la alte patru perimetre miniere.

Măsurile de restructurare care vizează închiderea/conservarea perimetrelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia au fost menționate în raportul de evaluare anuală a activității Directoratului companiei pentru anul precedent. Astfel, în documentul citat se precizează faptul că ,,au fost obținute avizele emise de Ministerul Energiei pentru documentațiile tehnice privind Planurile Tehnologice de Încetare a Activității aferente perimetrelor miniere de licență ale carierelor Peșteana Nord, Peșteana Nord 1 și Husnicioara. S-au transmis către ANRM documentele în vederea aprobării și emiterii deciziei de închidere a perimetrelor miniere Peșteana Nord, Peșteana Nord 1 și Husnicioara vest”.
De asemenea, în aprilie, anul trecut, Directoratul CEO a aprobat printr-o hotărâre demararea procedurilor de achizitie publica pentru elaborarea planurilor tehnologice de încetare activitate în perimetrele Jilț Sud, Jilț Nord, Tismana I și Tismana II, cu activitatea oprită sau care se vor opri în perioada de timp următoare.
În acest sens, în luna iulie a anului trecut, a fost încheiat un contract cu Institutul de Cercetare Științifică, Inginerie Tehnologică și Proiectare Mine pe Lignit (ICSITPML) pentru suna de 200.000 de lei. ICSITPML este o societate cu capital majoritar de stat al cărui acționar majoritar (90,39%) este Ministerul Energiei. Cu alte cuvinte, CE Oltenia, companie de stat cu acționar majoritar (87,48%) Ministerul Energiei plătește 40.000 de euro unei societăți deținute de același minister, adică de statul român, care să-i elaboreze documentațiile de închidere. Potrivit Planului de restructurare a companiei, de la începutul acestui an, la Cariera Jilț Sud ar fi trebuit să se desfășoare lucrări de post închidere și ecologizare. Cariera Tismana, potrivit calendarului, va intra, de la 1 ianuarie 2025, pe producție de cărbune pe perioada de închidere, timp de un an, iar mai apoi urmează lucrări post închidere. La Jilț Nord această procedură, cu producție cărbune pe perioada de închidere ar trebui să înceapă la 1 ianuarie 2026.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.