Începutul noului an şcolar la Grădiniţa ,,Sf. Stelian“ a Mitropoliei Olteniei

2738

Grădiniţa ,,Sfântul Stelian“ din municipiul Târgu-Jiu şi-a deschis din nou porţile pentru micuţii ce vor fi educaţi şi pregătiţi pentru viaţă prin dobândirea unor frumoase valori religios-morale creştine.
Aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, prin asociaţia ,,Vasiliada“, filiala Târgu-Jiu, grădiniţa oferă cele mai bune condiţii pentru pregătirea şi educarea tinerelor vlăstare din reşedinţa judeţului Gorj. Ca în fiecare an, deschiderea noului an şcolar a fost marcată la grădiniţa ,,Sfântul Stelian“ prin săvârşirea unei slujbe religioase de mulţumire şi de binecuvântare, săvârşită de părintele Ciprian Sîrbu, directorul filialei Târgu-Jiu a asociaţiei ,,Vasiliada“, la slujba săvârşită în aer liber particpând numeroşi părinţi, copii şi cadre didactice ale unităţii de învăţământ. ,,O grădiniţă venită din partea bisericii în sprijinul comunităţii este un lucru extraordinar de bun, este un lucru care încurajeaza pur şi simplu comunitatea, pe de o parte, şi pe de alta parte, să nu mai vorbim de condiţiile pe care le asigură pentru copiii din această grădiniţă. Este o instituţie prin care sistemul nostru educational are încă o cărămidă bună în construcţie. Copiii ce învaţă aici vor fi oameni bine educati, vor fi credincioşi şi nu au cum să nu aibă izbândă în viitorul apropiat, la şcoală, dar şi în cel îndepărtat pentru o nouă societate mai bună decât cea de astăzi”, a declarat unul dintre participanţii la deschiderea noului an şcolar la grădiniţa ,,Sfântul Stelian“ din municipiul Târgu-Jiu.
Demn de menţionat este şi faptul că această grădiniţă şi-a început activitatea în primii ani de după anul 2000 şi dispune în prezent de un paraclis cu hramul sfântului octoritor al copiilor, Stelian. De altfel, la sărbători sunt săvârşite slujbe religioase, iar micuţii sunt împărtăşiti de preot. După cum ne-a informat părintele Ciprian Sîrbu, directorul filialei Târgu-JIu a asociaţiei ,,Vasiliada“, Grădiniţa ,,Sfântul Stelian“ dispune în noul an şcolar 2021-2022 de 140 de copii repartizaţi pe şase grupe, cu program normal şi cu program prelungit.
Marius Stochiţoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here