Începutul mântuirii este iubirea de aproapele

153

inceputulÎn pericopa Evanghelică a Duminicii a XIX-a după Rusalii, în care se vorbeşte despre iubirea vrăjmaşilor, sunt amintite cuvintele care i-au umplut de mirare pe mulţi oameni, rostite în Predica de pe munte, de către Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că ne este greu să pătrundem cu mintea şi să împlinim în fapte semnificaţia unui asemenea îndemn, deşi au trecut de atunci aproape două milenii creştine de evoluţie a societăţii şi de emancipare a persoanei umane.

Sfinţenia cea îndelung iertătoare!
Evanghelia acestei duminici este a bunătăţii statornice şi a sfinţeniei celei îndelung iertătoare! Prin această Evanghelie a iubirii şi a iertării vrăjmaşilor, a binelui făcut, fără a aştepta nimic în schimb, fără a aştepta răsplată de la oameni, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă să facem bine semenilor noştri, după cum şi noi aşteptăm să ni se facă bine, pentru că Mântuitorul Hristos este singurul legiuitor din lume Care a poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi, ca o poruncă dată firii omeneşti căzute în păcat. Mântuitorul ne arată Calea spre o treaptă superioară, desăvârşită, treapta sfinţeniei, treapta bunătăţii necondiţionate, care depăşeşte orice calcul meschin. Când te rogi, bunule samaritean, ai grijă ca nici o patimă să nu stăpânească sufletul tău, te păzeşte ca nu cumva să spui ceva care ar mânia pe Dumnezeu şi nici să te rogi contra vrăjmaşilor tăi, iar dacă faptul că ai duşmani este un lucru plin de hulă, atunci gândeşte-te, cât de mare rău este să te rogi contra lor! În linişte şi în cumpătare, trebuie să cauţi să afli pentru ce ai duşmani, dar nu să-i acuzi, mai ales că va trebui să afli, ce iertare vei dobândi, oare, de la Dumnezeu, în acel timp în care ai tu nevoie de mila Lui cea mare. La ce bun te rogi, când tu acuzi? Te-ai apropiat de Dumnezeu ca să te rogi pentru păcatele tale proprii, dar nu pomeni păcate străine ca să uiţi propriile tale păcate! Spre exemplu, dacă în rugăciunea ta ai spune ca Domnul să lovească în duşmanii tăi, prin aceasta ţi-ai închis gura şi nici n-ai mai dat limbii îndrăzneală, în primul rând, pentru că ai supărat pe judecător chiar de la început, pentru că ceri lucruri contrare formei rugăciunii. Trebuie ca întotdeauna, chiar să te rogi pentru iertarea păcatelor vrăjmaşilor, ca să poţi să-L rogi pe Dumnezeu cu îndrăzneală şi pentru iertarea păcatelor tale! Cerând lui Dumnezeu să pedepsească pe cei ce păcătuiesc, prin hotărîrea ta, ai luat-o înaintea hotărârii Lui Dumnezeu şi prin asta te-ai lipsit de orice iertare, mai ales că te îmbraci cu chipul celui care se roagă, dar ai în gură cuvintele celui care acuză. Dar, dacă te vei ruga pentru păcatele lor, chiar dacă nu vei spune nimic pentru păcatele tale, totuşi ai dobândit mult. Atunci când te rogi, omule, te apropii de Acel Dumnezeu Care a zis: „Rugaţi-vă pentru vrăjmaşii voştri“, iar prin cuvintele tale, nu poţi să-L rogi pe Dumnezeu să-Şi strice legea Sa! Nu este acesta chipul cel bun de a te ruga, pentru că nimeni nu trebuie să se roage ca altul să piară, ci ca el însuşi să se mântuiască!
Evanghelia iubirii vrăjmaşilor!
Omul de lângă noi, oricâte ne-ar face, el este prietenul şi fratele nostru, iar împotriva lui să nu ne mâniem, contra lui să-L rugăm pe Dumnezeu! Numai aşa, vom elimina pericolul judecării aproapelui, dacă reuşim să ne formăm „ochiul“ cel duhovnicesc al iertării, pentru a vedea în fiecare semen al nostru chipul Cel Înalt al Lui Dumnezeu, după care toţi am fost creaţi. Să înţelegem că un om poate fi drept, când răsplăteşte binele cu bine, că el este sfânt, când nu răspunde la rău cu mai rău, ci răspunde la rău cu mai bine, mai ales că Dumnezeu este bun tot timpul. Cel care este asemenea Lui Dumnezeu, se află în voia Lui, va avea Binecuvântarea Sa şi iubirea Lui statornică. Dacă nu răsplătim răul cu rău, ci biruim răul cu bine, limităm răul din viaţa noastră şi din societate, înmulţind binele, iar de vom răspunde răului cu mai rău, înmulţim răul, ura, vrajba, accentuăm violenţa, degradarea fiinţei umane! Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să le arătăm oamenilor o bunătate necondiţionată, necalculată şi neschimbătoare, doreşte să fim oameni buni, nu doar din calcul şi din circumstanţe de interes, ci să fim totdeauna buni, chiar şi faţă de cei răi, iar în acest fel ne asemănăm cu Dumnezeu cel milostiv, care este bun şi faţă de cei nemulţumitori şi răi. Această bunătate constantă, netulburată, necalculată, neschimbătoare, face ca bunătatea dumnezeiască, sfântă, să se reverse în inimile celor care cred în Dumnezeu, Îl iubesc pe El, rămân în legătură de rugăciune cu El şi împlinesc Voia Sa în viaţa lor. Evanghelia iubirii vrăjmaşilor nu este o simplă metaforă, ci este un comportament de înmulţire a binelui şi de limitare a răului, de înmulţire a luminii şi de limitare a întunericului din viaţa oamenilor de azi şi de mâine.
Prof. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here