Începerea anului școlar 2020 – 2021 la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, fără festivitate de deschidere

2720

Aproape 3 milioane de copii din România, dintre care peste 47 mii numai din Județul Gorj, au început școala pe 14 septembrie 2020, în condiții fără precedent în istoria educației: cu obligativitatea purtării măștii începând de la clasa pregătitoare, cu distanțare fizică, cu dezinfectare la fiecare pas, fără laboratoare, cu ore de sport atipice, reguli intens dezbătute în ultimele luni, dar și fără festivitate de deschidere.

Având nepoata, Sara Gabriela Grindeanu, elevă în clasa întâi la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, și însoțind-o la școală, am folosit prilejul să discut puțin, de data aceasta în calitate de redactor, membru asociat al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cu domnul profesor de istorie, Liviu Groșanu – director adjunct la această unitate școlară.
– Reporter. Bună dimineața, domnule profesor. Astăzi anul școlar începe atipic în toată țara, fără festivitate de deschidere. Vă rog să-mi spuneți cu ce probleme noi vă confruntați anul acesta față de anii anteriori?
– L.G. Nu le-aș numi probleme. Cred că ele reprezintă provocări generate de un context nou la care mediul educațional (personalul din învățământ, elevii, părinții) trebuie să se adapteze sau să găsească soluții. Sunt lucruri noi pentru toată lumea. Practic modul de a face educație într-un mediu instituționalizat trebuie abordat dintr-o nouă perspectivă. Să sperăm că totul va fi bine sau cât mai bine.
– Reporter. Câți elevi școlarizați anul acesta?
– L.G. Anul acesta școlarizăm un număr de 528 de elevi, în creștere față de anul anterior. Acest lucru se datorează, în primul rând, unei echipe excelente, formată din oameni serioși, foarte bine pregătiți ce practică cu pasiune această nobilă meserie.
– Reporter. Felicitări. Sunteți printre școlile de renume ale Gorjului. Acum, la început de an școlar s-au asigurat manuale școlare pentru toți elevii?
– L.G. Problema manualelor a reprezentat un punct sensibil în ultimii ani, mai ales la elevii din generația 2006 și care, acum sunt în clasa a VIII-a. La ei în fiecare an au fost probleme, în sensul că au primit manualele mai târziu. Și anul acesta le vor primi la fel, în rest, toți elevii, indiferent de anul de studiu, au manuale asigurate.
– Reporter. Una dintre măsurile de prevenire a îmbolnăvirii de COVID-19 potrivit Ordinului comun al ministrului Educației și cercetării și al ministrului Sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, este obligativitatea purtării măștilor și de elevi, nu numai de către cadrele didactice, prezenți la școală. Este de precizat că în urma verificărilor tuturor unităților școlare înaintea începerii anului școlar 2020-2021, Inspectoratul Școlar Județean Gorj a suplimentat sau, după caz, a asigurat un minim necesar de măști școlilor din județ. Asigură școala măști la elevi?
– L.G. Din păcate, în majoritatea unităților de învățământ din municipiul Târgu-Jiu, elevii nu vor primi măști din partea școlii, vor trebui să vină cu măscuța proprie de acasă și le-a fost recomandat să dețină în ghiozdan și o mască de rezervă. Noi nu putem asigura decât dezinfectanții pentru mâini, săpunul și prosoapele de hârtie.
– Reporter. Se pot ține orele on-line? Au toți elevii asigurate tablete sau laptopuri? Ce aplicație se folosește?
– L.G. Se pot ține orele și online, infrastructura informatică, constând în dispozitive și acces la internet de mare viteză, fiind realizată la începutul lunii acesteia cu sprijinul primăriei. Noi sperăm să nu fie cazul și să putem funcționa în continuare pe scenariul verde, adică să aducem toți copiii la școală. Acolo unde vor apărea cazuri speciale de copii care nu pot să vină la școală din motive medicale sau care se află în izolare, vom pune în practică și această modalitate de învățare on-line. Platforma pe care școala noastră o folosește este Meet, din cadrul aplicaților „G Suite for education”, toți elevii și profesorii având conturi ce conțin domeniul școlii.
– Reporter. Aveți cabinet medical în școală? Dacă da, ce personal are?
– L.G. Cabinetul medical ne este de un real folos, mai ales în această perioadă tulbure. Avem sprijinul permanent al unei doamne asistente și parțial al unei doamne doctor ce deservește mai multe cabinete școlare.
– Reporter. În încheiere, vă rog să ne spuneți cu ce gânduri începeți acest an școlar.
– L.G. Începem un nou an școlar pe care fiecare dintre noi, profesori, părinți și elevi ni-l dorim cât mai bun și cât mai bogat în satisfacții profesionale. În primul rând, vrem să urăm tuturor celor care trec pentru prima dată porțile acestei școli un călduros „Bine ați venit la noi în școală!” și să ne exprimăm bucuria revederii tuturor celorlalți la acest început de an. Procesul instructiv-educativ debutează sub semnul modernității, al calității și, nu în ultimul rând, al siguranței, pentru că există o bază didactico-materială aliniată standardelor europene, se utilizează strategii didactice moderne și metode de învățare active, care să încurajeze curiozitatea, creșterea încrederii în forțele proprii, capacitatea de a relaționa cu ceilalți copii, în condiții de maximă siguranță. În speranța că valorile promovate de colectivul educațional, responsabilitate, încredere, seriozitate, punctualitate, toleranță, profesionalism și calitate, comunicare, implicare și integrare, spirit de echipă și spirit civic, v-au câștigat încrederea, vă dorim ca binele și frumosul să vă încălzească sufletele, pentru a depăși cu bine orice vicisitudine.
– Reporter. Mulțumesc frumos de colaborare și succes în noul an școlar.
Gigi BUȘE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here