Începe Școala de Vară Internațională „Constantin Brâncuşi”

318

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează, în perioada 04 – 08 iulie 2016, Școala de Vară Internațională „Constantin Brâncuşi”. Cuvântul de bun venit va fi adresat participanților luni, 04 iulie 2016, ora 09.30, la sediul Universității din str. Tineretului, nr. 4 – Campus Studențesc Debarcader.

Programul Școlii de Vară cuprinde cursuri teoretice privind integrarea în UE, recunoașterea diplomelor, aspecte privind dezvoltarea durabilă etc., dar și evenimente culturale și recreative prin care se dorește dezvoltarea interesului pentru cultura română și, totodată, dezvoltarea mentalității multiculturale.
La aceste activități, vor participa 20 de elevi din clasele terminale și cadre didactice din Republica Moldova și Serbia, dar și studenți și cadre didactice din cadrul UCB Târgu-Jiu.
Școala de Vară Internațională „Constantin Brâncuşi” se desfășoară ca activitate în cadrul proiectului „Creșterea gradului de internaționalizare prin atragerea studenților străini la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu” (Domeniul: 2. Internaționalizarea învățământului superior din România, Cod: CNFIS-FDI-2016-0086).

Programul Școlii de Vară „Constantin Brâncuși”
Duminică, 03.07.2016 a avut loc sosirea participanților la Școala de vară internațională „Constantin Brâncuși” – cazare în căminul din cadrul Complexului Studențesc Debarcader.
Luni, 04.07.2016, programul cuprinde: 09.30 – 09.45, Cuvânt de bun venit – Rector, Prof.univ.dr.ing. Luminița Georgeta Popescu; 09.45 – 10.30 Prezentare UCB – Prof.univ.dr.ing. Liviu Marius Cîrțînă și Dr. Andreea Mihaela Cilibiu; 10.30 – 11.30 Lect.univ.dr. Vasile Fuiorea – Arta lui Brâncuși; 11.30 – 12.30 Conf.univ.dr. Roxana Gabriela Popa –Turismul în județul Gorj în contextul dezvoltării durabile; 12.30 – 13.30 Masa de prânz; 14.00 – 18.00 Vizită în Municipiul Târgu-Jiu; 19.00 Cină de bun venit.
Marți, 05.07.2016, programul Școlii de vară internaționale „Constantin Brâncuși” cuprinde: 09.30 – 10.30 Prof.univ.dr.ing. Luminița Georgeta Popescu – Utilizarea sustenabilă a resurselor naturale; 10.30 – 11.30 Conf.univ.dr. Ina Tomescu – Integrare europeană. Aspecte instituționale; 12:00 – 13:00 Masa de prânz; 13.30 – Excursie Rânca; 19.30 Masa de seară.
Miercuri, 06.07.2016, programul începe cu: 09.00 – 11.00 Conf.univ.dr. Camelia Plăstoi – Beneficiile înotului asupra organismului uman; 11.30 – 12.30 Prof.univ.dr. Sorin Purec – Guvernare și guvernanță europeană; 12.30 – 13.30 Masa de prânz; 14.30 – 15.30 Conf.univ.dr. Laura Magdalena Trocan – Spațiul în dreptul public internațional; 16.00 – 19.30 Activități recreative pe baza sportiva; 20.00 Masa de seară.
Joi, 07.07.2016, programul Școlii de vară UCB cuprinde: 09.30 – 10.30 Conf.univ.dr. Alin Gavrilescu – Aspecte desprinse din jurisprudența CEDO privind dreptul la viața de familie; 10.30 – 11.30 Conf.univ.dr. Aniela Bălăcescu – Digital marketing; 11.30 – 13.00 Masa de prânz; 13.00 – 19.00 Excursie Tismana – Tradiție și obiceiuri; 19.30 Masa de seară.
Școala de Vară Internațională „Constantin Brâncuşi” continuă vineri, 08.07.2016: 09.30 – 10.30 Prof.univ.dr. Cecilia Irina Răbonțu – Piața forței de muncă într-o lume globalizată; 10.30- 11.15 Prof.univ.dr. Ana Gabriela Babucea – Recunoașterea diplomelor în Uniunea Europeană; 11.15 – 12.30 Prof.univ.dr.ing. Cristinel Racoceanu – Tehnologii moderne pentru funcționarea ecologică a centralelor termoelectrice pe cărbune; 12.30 Masa festivă – închidere Școala de Vară Internațională „Constantin Brâncuși”. Cursurile se vor desfășura la sediul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu – Campus Studențesc Debarcader, str. Tineretului, nr. 4, et. 1, sala CD 106.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here