Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Polovragi, Asociația pentru Dezvoltare Locală și Parteneriat Comunitar Polovragi, organizează o nouă ediție a Taberei de sculptură ”Simboluri dacice în arta lemnului din România” la Polovragi.
Ediția a VII-a se va desfășura în perioada 1-10 iulie 2024, în spaţiul special amenajat pe platoul din faţa Mănăstirii Polovragi. Deschiderea oficială a taberei va avea loc luni, 1 iulie 2024, începând cu ora 9:00.
Tabăra de sculptură ”Simboluri dacice în arta lemnului din România”, proiect multianual iniţiat de CJCPCT Gorj din 2018, are ca obiective principale conservarea şi promovarea locală, regională şi naţională a simbolurilor dacice păstrate de-a lungul timpului în arta lemnului din România, precum şi creşterea vizibilităţii culturale şi turistice a zonei. La evenimentul cultural participă meşteri populari din domeniu (cioplitori în lemn şi sculptori în lemn cu drujba), păstrători ai motivelor sculpturale menționate, creatori recunoscuți la nivel naţional pentru profesionalismul şi autenticitatea operelor realizate.
Sculpturile realizate anul acesta, nouă la număr, vor fi amplasate în continuare în spaţiul special amenajat pe platoul din faţa Mănăstirii Polovragi. În final, aici se vor afla circa 30 creații sculpturale, amplasate într-un semicerc, cu faţa spre calea principală de acces spre Mănăstire şi Peşteră, beneficiind astfel de vizibilitate maximă prin intermediul celor două obiective de maxim interes cultural şi turistic naţional amintite mai sus.
Sculptorii participanţi la această ediție sunt: Lazăr Radu din Bihor, Ștefan Bara din Cluj, Nicolae Rotaru din Gorj. Prezent în tabără o să fie și George Bostănică, sculptorul care se va ocupa de efectuarea reparațiilor și înlocuirea elementelor de fag acolo unde este necesar.
”Pasiune, inspirație, dar și multă dragoste pentru ce fac sculptorii în cadrul Taberei de la Polovragi, iar rezultatele se vor vedea la închiderea taberei, în data de 10 iulie. Comuna Polovragi este cunoscută pentru valorile istorice și turistice existente: Mănăstirea Polovragi, Peștera lui Zalmoxis, fortificații dacice din sec. II-I î.H., Cheile Oltețului, Nedeia de Sf. Ilie, festivaluri pastorale, tabere și concursuri de creație, meșteri populari. Fiind un proiect multianual, structura sa va putea suporta modificările considerate necesare pentru a răspunde întru totul obiectivelor preconizate. Vă așteptăm așadar cu drag, timp de 10 zile, în Poiana Mănăstirii la Polovragi”, au transmis reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Izabella Molnar