Începe campania de vaccinare antigripală

2004

Campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii va demara săptămâna viitoare, în cabinetele medicilor de familie. Pentru sezonul 2021-2022, Ministerul Sănătăţii intenționează imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire prin utilizarea a aproximativ două milioane de doze de vaccin gripal.
Repartiția dozelor de vaccin către direcțiile de sănătate publică se va face în mai multe tranșe, la fel ca în anii trecuți. Direcțiile de sănătate publică vor trimite dozele de vaccin cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituționalizați, personal medical, precum şi gravide.
Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în spitale.
Potrivit medicilor, o persoană care s-a vaccinat împotriva COVID și face parte din categoriile la risc poate primi și vaccinul gripal.
De asemenea, respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.