Încep Zilele Turismului Gorjean

221

Cea de-a treia ediţie a Zilelor Turismului Gorjean îşi deschide porţile în cursul acestei zile. În program sunt incluse manifestări diverse, care se vor desfăşura în mai multe localităţi din judeţ. Pentru ediţia din 2013, Consiliul Judeţean Gorj are alături Autoritatea Naţională pentru Turism în calitate de coorganizator al evenimentului, urmând a se trece la efectuarea demersurilor pe lângă Organizaţia Mondială de Turism pentru înscrierea evenimentului în Calendarul Oficial de Evenimente şi promovarea acestuia să se realizeze sub egida brandului de ţară.

Astăzi, 6 septembrie 2013, la orele 14, pe Insuliţa Jiului are loc deschiderea festivă a Săptămânii turismului gorjean, ocazie cu care se va lansa şi albumul „Gorj. România. Acasă la Brâncuşi”. Totodată, se va desfăşura şi un simpozion: Necesităţi, oportunităţi şi conexiuni turistice regionale. Vor fi prezenţi la eveniment: preşedinţi de Consilii Judeţene, prefecţi, agenţii de turism din Zona de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia şi judeţele limitrofe acesteia. Sâmbătă, la ora 11, este programat un itinerar cultural şi turistic: Târgu-Jiu, Săcelu, Crasna, Novaci, Rânca. De asemenea, în acest sfârşit de săptămână se desfăşoară şi Zilele Oraşului Novaci, ocazie cu care se organizează Întâlnirea cu Fiii Novaciului, dar şi spectacole folclorice
Tot sâmbătă, la ora 12, în cadrul Zilelor Oraşului Ţicleni, va avea loc ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative închinată Ecaterinei Teodoroiu.

Duminică, zi încărcată cu manifestări
Duminică, 8 septembrie, la ora 10:00, la Biserica Monument de la Brădiceni se desfăşoară Atelierul Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni” – festivitatea de premiere, recitaluri poetice. La ore 11:00, la Novaci şi Rânca se derulează o serie de manifestări, cum ar fi: Hramul bisericii de la Rânca; Vizitarea Muzeului Civilizaţiei Montane; Festivalul cultural ,,Transalpina”, ediţia I: festival folcloric cu participarea unor Ansambluri tradiţionale din Gorj, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Sibiu; la ora 14:00, la Runcu are loc Festivalul Interjudeţean de Folclor „Maria Apostol”.

O săptămână destinată promovării turismului gorjean
Manifestările din cadrul Zilelor Turismului Gorjean continuă până pe data de 15 septembrie, fiind programate zilnic diverse evenimente ce au drept scop promovarea judeţului nostru. „Acţiunea face parte dintr-un program anual şi multianual de promovare turistică şi urmăreşte prezentarea celor mai importante elemente de interes turistic ale judeţului Gorj, principalilor actori implicaţi în activitatea turistică: ministerelor, administraţiilor publice locale, operatoriilor din turism şi nu în ultimul rând turiştilor. Având în vedere experienţa ediţiilor anterioare, proiectul încearcă să se dezvolte de la an la an, identificând noi elemente de interes turistic, noi oportunităţi de dezvoltare turistică şi de încadrare a potenţialului turistic gorjean în context regional, naţional şi internaţional”, spunea Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Organizatorii şi-au propus ca programul ediţiei din acest an a Zilelor Turismului Gorjean să cuprindă cât mai mult din elementele expuse anterior, încercând să conţină cât mai multe dintre segmentele de interes turistic ale judeţului.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here