Încep probele scrise ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului

878

Începând de astăzi, absolvenții de liceu, care nu au participat sau nu au reușit să promoveze sesiunile anterioare ale Bacalaureatului, sunt așteptați în centrele de examen pentru a susține probele scrise din cadrul sesiunii de toamnă.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj, la nivelul județului nostru, în cele 15 centre de examen desemnate sunt așteptați, pe parcursul celor trei zile de examene, 1421 de absolvenți de liceu, 685 din seria curentă și 736 din seriile anterioare. Prima probă va fi susținută de un număr de 650 de candidați, cea de-a doua va fi susținută de un număr de 921 de candidați, iar cea de-a treia probă va fi susținută de un număr de 776 de candidați. La nivel național, peste 42.700 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii probelor din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului național de Bacalaureat 2020. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidați provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidați sunt din promoţiile anterioare.

Calendarul examenului și reguli pentru candidați
Prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, se va desfășura astăzi. Celelalte probe se vor desfășura după următorul calendar: 25 august – proba obligatorie a profilului, 26 august – proba la alegere a profilului și specializării și 27 august – Limba și literatura maternă. Probele scrise încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8.30. Reamintim că toate măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor prevăzute în ordinul comun MEC – MS nr. 4.267/841/2020 sunt valabile și pentru sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele/instrumentele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a examenului. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale, după probele scrise
Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, probele scrise vor fi urmate de echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale, ce se vor derula în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice. Echivalarea înlocuiește probele orale de competențe și sunt așteptați să fie prezenți fizic doar elevii care nu au studiat disciplina tehnologia informației și a comunicațiilor, motiv pentru care acum trebuie să susțină proba de competențe digitale. La această probă, candidații se notează cu „Admis/Respins”. Notarea se realizează pe baza unei proceduri realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Pentru cei care au studiat tehnologia informației și a comunicațiilor, competențele digitale sunt echivalate cu media aritmetică a mediilor anuale la materie din clasele a IX-a și a X-a. Media aritmetică a celor 4 ani de liceu a mediilor de la limba și literatura română devine calificativ la proba orală a examenului. Cei cu media între 5 și 6,99 sunt ,,utilizatori medii”, mediile între 7 și 8,49 primesc calificativ ,,utilizator avansat”, iar mediile între 8.50 și 10 primesc calificativul ,,utilizator experimentat”. În ceea ce privește competențele în limbă străină, acestea se calculează astfel: nivel A1 pentru media cuprinsă între 5 și 5,99, nivel A2 pentru media cuprinsă între 6 și 6.99, nivel B1 pentru media cuprinsă între 7 și 8.49 și nivel B2 pentru media cuprinsă între 8.50 și 10.

Primele rezultate, afișate pe 2 septembrie
Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12.00). La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD). Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Candidații vor putea contesta notele obținute în aceeași zi, în intervalul orar 14.00 – 20.00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.