Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj informează că începând din această săptămână, se efectuează plata aferentă ajutorului specific acordat crescătorilor de ovine şi caprine din zona defavorizată, pentru anul de cerere 2013, în sumă totală de 472.954,10 lei (105.996,13 euro) cu sursă de finanţare FEGA (Fondul European pentru Garantare în Agricultură).
Potrivit reprezentanţilor APIA Gorj, de acest ajutor beneficiază un număr total de 231 crescători de animale pentru un efectiv de 32.023 animale eligibile, respectiv ovine şi caprine, efectiv femel.
Cuantumul ajutorului specific calculat pentru ovine şi caprine este de 3,31 euro (14,77 lei/cap animal). Valoarea ajutorului specific comunitar a fost calculată la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie 2013, respectiv 4,4620 lei. “Reamintim că numărul cererilor depuse de solicitanţi în conformitate cu prevederile HG 786/2013 privind cererile de ajutor specific acordat producătorilor pentru ovine şi caprine din zona defavorizată, a fost de 242 cereri, pentru un număr de 48.642 capete. Au fost retrase 10 cereri în perioada legală de retenţie a animalelor, iar o cerere a fost respinsă. Numărul de animale cu nereguli constatate urmare a controalelor administrative şi la faţa locului, a fost de 1.444 capete, ceea ce reprezintă 5% din total animale solicitate la plată”, se arată în comunicatul de presă al APIA Gorj.
A.B.