Cele două mari investiţii în zona sportivă a municipiului Târgu-Jiu prind contur şi se apropie cu paşi repezi de finalizare! Municipalitatea dă asigurări că definitivarea investiţiilor la Sala Sporturilor şi noul stadion din Târgu-Jiu se va face conform termenului dat de constructor.
Din această toamnă, competiţii sportive de talie naţională şi chiar internaţională se vor putea ţine în oraşul lui Brâncuşi, ca urmare a apropierii termenului de finalizare pentru obiectivele de investiţii Stadion Municipal şi Sala Sporturilor. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu precizează că din 15 mai vor demara lucrările la reconfigurarea pistei de atletism din cadrul stadionului.
“Lucrările de execuţie la noul Stadion Municipal sunt în grafic, iar autorităţile locale sunt optimiste cu privire la respectarea termenului de finalizare a acestora. Până în prezent, s-a realizat structura şi corpurile de clădire, respectiv clădirea hotelului, corpul administrativ, tribuna principală, fiind montate şi tabelele. S-au realizat şi instalaţiile termice, sanitar-electrice lucrându-se la finisaje. Definitivarea părţii de învelitoare reprezintă o altă lucrare ce se execută în paralel. Ca o noutate, pe data de 15 mai, constructorul se va retrage din zona de atletism pentru a începe lucrările de refacere a acesteia, se vor realiza noi configuraţii, cu şase culoare, iar noua pistă de atletism va fi licenţiată de Federaţia Internaţională de Atletism.
Această investiţie complexă este realizată de Compania Naţională de Investiţii, valoarea ei ridicându-se la peste 23 de milioane euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Loredana Covei.
Şi la Sala Sporturilor lucrările sunt în grafic, înaintându-se cu partea de acoperiş. “În ceea ce priveşte cel de-al doilea mare obiectiv de investiţii, Sala Sporturilor, şi aceasta reprezintă o altă investiţie realizată prin Compania Naţională de Investiţii, importantă şi ea pentru municipalitate, având o valoare de peste 2 milioane euro. Se lucrează la definitivarea lucrărilor de structură şi suprastructură, iar în paralel se înaintează cu lucrările şi la partea de acoperiş. Odată cu definitivarea acestor lucrări, se va trece la executarea finisajelor.
Noua sală de sport va avea o capacitate de peste 1.200 de locuri, comparativ cu vechea locaţie care avea doar 770 de locuri. Vor exista spaţii de servire, grupuri sanitare, garderobă şi alte spaţii conexe. Cele 1.200 de locuri vor fi împărţite în patru zone; tribuna principală va fi situată pe latura de est şi este pentru public, iar pe latura de vest va fi tribuna destinată sectorului VIP.
Vor exista şi spaţii speciale pentru reprezentanţii mass-media, dar şi pentru persoanele cu dizabilităţi”, a precizat reprezentanta Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar