Încep înscrierile la sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat

1137

Începând de astăzi, absolvenții de liceu se pot înscrie la sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat. Se pot înscrie candidații care nu au promovat sesiunile anterioare ale examenului sau cei care nu l-au inclusiv, inclusiv cei care au promovat examenele de corigențe.

Înscrierile la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat de anul acesta se vor încheia pe 26 iulie, iar probele scrise se vor desfășura în a doua jumătate a lunii august, fiind programate astfel: 16 august – proba scrisă la Limba și literatura română; 17 august – proba obligatorie a profilului; 18 august – proba la alegere a profilului și specializării; 19 august – proba scrisă la Limba și literatura maternă. Ca și în cazul primei sesiuni, candidații nu vor mai susține probele de evaluare a competențelor. Acestea vor fi echivalate cu mediile pe care elevii le-au avut la materiile respective în timpul celor patru ani de liceu. Această etapă a examenului este programată în perioada 23 – 31 august 2021.
Primele rezultate vor fi afișate pe 31 august, până la ora 12:00, iar candidații vor putea depune contestații în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Rezultatele finale ale sesiunii august-septembrie a examenului de bacalaureat vor fi afișate pe 3 septembrie.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here