Incendiu violent la Târgu-Jiu: Zeci de locatari au rămas fără acoperiș deasupra blocului

283

Locatarii unui bloc din municipiul Târgu-Jiu, aflat vizavi de tribunal și de Unitatea de Primiri Urgențe, au avut parte de clipe de coșmar sâmbătă seara. Cu puțin timp înainte de miezul nopții, un nor uriaș de fum și flăcări puternice au învăluit acoperișul blocului.

IMG_20160807_001957Toți cei care se aflau în apartamente au fost evacuați de pompieri, iar câteva persoane au suferit atacuri de panică în timpul incendiului, având nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului au fost trimise, pe lângă echipajele de pompieri, și ambulanțe. În bloc a fost oprită imediat alimentarea cu gaze și energie electrică. Focul a fost stins după aproximativ o oră, înainte să fie afectate apartamentele. ”Apelul a fost primit la ora 23.49. S-a semnalat faptul că a izbucnit un incendiu la acoperișul unui bloc aparținând Asociației Numărul 157, pe strada Traian.

incendiu (3)La fața locului s-au deplasat din partea Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și a autoplatformă de lucru la înălțime. Având în vedere amploarea incendiului, la fața locului au mai fost chemate autospeciale de la subunitățile din Bumbești-Jiu și Motru. Au fost evacuați toți locatarii de pe cele două scări, în jur de 30 de persoane, având în vedere că a fost inundată cu fum casa scărilor, pentru a nu exista victime.

IMG_20160806_235625Incendiul se manifesta la acoperiș, s-a intervenit în cel mai scurt timp, a fost localizat și în aproximativ o oră a fost lichidat. Cauza este în curs de stabilire”, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. O comisie formată din angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Poliției a efectuat verificări la fața locului pentru a stabili cine este vinovat de producerea evenimentului. Flăcările au mistuit acoperișul pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați.

IMG_20160807_002251Din fericire, nu au fost afectate apartamentele. Oamenii spun că focul ar fi izbucnit în urma unor lucrări realizate la acoperiș de angajații unei firme. ”Au lucrat sus, muncitorii, pe bloc, toată ziua, cu butelie, până târziu, cred că de la ei”, a spus o locatară. ”Ard oamenii nevinovați în casă. A fost nenorocirea aia la București, văd că nu interesează pe nimeni nimic. Doamne ferește să se întâmple ceva mai rău!”, a declarat un vecin al acesteia. Unii dintre ei au ales să meargă la rude, până dimineața.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here