Incendiu pus intenționat la Aninoasa

35

Pompierii gorjeni au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un grajd din comuna Aninoasa, în care se aflau 39 de bovine. Angajații ISU au reușit să salveze animalele, stabilind că focul a fost pus intenționat. “În jurul orei 04.00, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un grajd de animale în comuna Aninoasa, satul Bobaia. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Turceni, care au constatat că incendiul se manifesta violent la construcția în care erau adăpostite 39 de bovine, cu posibilitate de propagare. Promptitudinea salvatorilor a făcut ca toate animalele să fie salvate, iar incendiul să fie localizat și lichidat în limitele găsite. Au ars aproximativ 3000 de baloți de plante furajere și o anexă destinată adăpostirii animalelor și depozitării de furaje. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă folosirea intenționată a sursei de aprindere”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Poliția a deschis o anchetă pentru prinderea autorului.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here