Pompierii au intervenit, astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două anexe gospodărești în comuna Peștișani, satul Brădiceni. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție Tismana și o autospecială din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Peștișani. ”La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la cele două anexe cu posibilitate de propagare la o casă de locuit aflată în imediata apropiere. Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, fiind salvată astfel casa. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă efectul termic – un cablu electric defect sau neizolat corespunzător”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.