Incendiu de pădure, simulat la Runcu

970

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au organizat, ieri, un exercițiu privind intervenția în cazul producerii unui incendiu de pădure, în comuna Runcu. Potrivit scenariului, salvatorii au fost chemați pentru lichidarea unui foc, apărut în localitate.
La scurt timp, un microbuz în care se aflau 12 persoane, s-a răsturnat, după ce șoferul a pierdut controlul volanului din cauza fumului dens. Ulterior, două mașini s-au ciocnit, iar două persoane au rămas încarcerate.
La simulare au participat angajați din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, ai Inspectoratului de Poliţie, jandarmi, salvamontiști, reprezentanți ai Ocolului Silvic Runcu, ai Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, ai UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, ai Crucii Roșii Române – Filiala Gorj, ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul Primăriei Runcu și Poliția Locală Runcu.
Exercițiul a început, ieri, la ora 10.00.
,,Inspectoratul pentru Situaţii de Urgență al judeţului Gorj a organizat un amplu exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea unui incendiu de pădure în zona localității Runcu. Exercițiul a presupus intervenția structurilor specializate pentru gestionarea a trei situații operative speciale: gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu de pădure în zona localității Runcu, gestionarea unei situații de urgență, generată de un microbuz care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Conform scenariului, din cauza fumului dens, conducătorul auto al microbuzului efectuează o manevră greșită, iar autovehiculul părăsește partea carosabilă și se răstoarnă. În urma impactului, două persoane au nevoie de îngrijiri medicale. Alte cinci persoane care se află în microbuz, din cauza panicii și a șocului survenit, se îndepărtează de locul evenimentului și se rătăcesc în pădure.
A treia situație operativă specială a vizat gestionarea unei situații de urgență, generată de un accident rutier în care sunt implicate două autovehicule. Conform scenariului, din cauza fumului degajat de incendiu și a vizibilității reduse, un autovehicul pătrunde pe contrasens și lovește un alt autovehicul care se deplasează din sens opus. În urma impactului două persoane rămân încarcerate”, au precizat reprezentanții ISU Gorj, înainte de simulare.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here