Incendierea casei lui Pârjol, soluţionată cu autor necunoscut

586

Cercetările privind incendierea casei lui Dumitru Pârjol, preşedintele Asociației Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni, din Crasna, s-au încheiat după aproape un an cu autor necunoscut. Asta în condiţiile în care Pârjol sesizase postului local de poliţie, înainte de a avea loc evenimentul, faptul că fusese ameninţat că o să i se pună foc la casă dacă nu renunţă la procesele cu cei care prejudiciaseră până atunci, prin diferite tertipuri, Obştea pe care o conduce acum.

Verdictul poliţiei i se pare cel puţin suspect proprietarului care şi-a văzut mistuită de flăcări aproape întreaga locuinţă. Curios este şi faptul că focul a izbucnit în mai multe locuri în acelaşi timp, ceea ce exclude posibilitatea ca incendiul să fi pornit  de la vreo instalaţie electrică sau sursă de încălzire. Dumitru Pârjol crede că incendierea casei sale a fost doar o acţiune de intimidare, menită să-l determine să renunţe la cele 43 de dosare deschise celor care au casa-arsaprejudiciat obştea. Casa președintelui Dumitru Pârjol a fost distrusă, în mare parte, în noaptea de 8 spre 9 mai 2013.  Cercetările pentru distrugere prin incendiere, în care iniţial existau suspecţi, s-au finalizat în cele din urmă cu autor necunoscut, lucru destul de ciudat după cum susţine Dumitru Pârjol. Daunele şi pierderile suferite de preşedintele Obştii de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni, din Crasna,  în urma acestui incendiu, se ridică la  circa 200.000 de lei, bani pe care i-a suportat din buzunarul propriu, întrucât nu avea asigurare pe locuinţă. Totul s-a făcut scrum, peste 300 de metri de acoperiş de la casă şi anexe fiind distruse complet. Pe lista cu bunurile distruse se mai află un autoturism Dacia mai vechi, dar şi utilaje agricole, motocoase, drujbe şi altele de acest gen pe care Pârjol le avea în gospodărie.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here