Încătușată după ce l-a păcălit pe “iubitul” italian cu 780.000 de euro! Simona Mărgăian, prima noapte după gratii

5686

Gorjeanca de 30 de ani din Scoarța, acuzată oficial, anul trecut în vară, de un italian de 73 de ani că l-a escrocat sentimental și l-a ușurat de sute de mii de euro, a dormit în noaptea de marți spre miercuri în arestul IPJ Gorj. Simona Mărgăian a fost chemată pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, după ce dosarul a fost preluat de la procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești. Nici prin cap nu îi trecea tinerei că va mai fi trasă la răspundere pentru faptele sale, produse în urmă cu câțiva ani. O declarație oficială a anchetatorilor lasă să se înțeleagă că nu doar ea este vizată de cercetările respective, ci și alte persoane, cel mai probabil rude și prieteni, care i-au fost complici în escrocarea italianului de 780.000 de euro. Timp de doi ani ea l-a îmbrobodit pe Francesco Thiela cu vorbe dulci, convingându-l că se va căsători cu el. Italianul și-a dat seama prea târziu că a fost doar o metodă simplă de a fi adus în sapă de lemn, în timp ce iubita sa trăia liniștită, la Scoarța, într-o vilă ori în excursii în străinătate. Pentru cum a cheltuit banii primiți de la italian sub diverse pretexte, gorjeanca are de dat acum explicații în fața anchetatorilor care vor să afle adevărul.

Francesco Thiela pentru Gorjeanul: “Vă declar ceea ce am spus și procurorului de caz la ultima audiere de la Târgu-Cărbunești. Am avut și am încredere în justiția română, eram sigur că anchetatorii vor lucra cu profesionalism și cu onestitate. Nu pot să mă bucur pentru ce i s-a întâmplat(n.r. Simonei Mărgăian), dar pot să spun că am dus și încă duc o viață mizerabilă, care m-a afectat fizic și psihologic, din cauza ei”

“Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 8 ianuarie, orele 18.30, a suspectei Mărgăian Simona Daniela, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.
Aceasta este cercetată pentru faptul că în perioada mai 2015 – septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste și pasiune dezvoltate de cetățeanul italian Francesco Thielo Alberto, de 71 de ani la debutul relației, pe baza unor promisiuni ferme și repetate de stabilire a unor relații stabile, specifice vieții de cuplu, de întemeiere a unei familii, naștere a unor copii și realizarea unor oportunități de afaceri, respectiv deschiderea unui salon de coafură mai întâi în Dubai și mai apoi în București, cu complicitatea altor persoane, suspecta în cauză, în mod repetat, a indus în eroare pe cetățeanul italian, parte civilă în cauză, deposedând pe acesta de suma totală de 780.000 de euro.
Cercetările continuă în cauză cu dispunerea măsurilor legale pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate urmare a stabilirii adevărului, cu respectarea prezumției de nevinovăție”, a precizat, ieri, procurorul Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Francesco Thiela a fost în luna august a anului trecut în Gorj pentru a depune plângere și a fi audiat de către anchetatori.La vremea respectivă el declara că va face orice efort de care este capabil pentru ca până la sfârșitul vieții să apuce să o vadă pe gorjeancă pedepsită, el fiind convins că într-o zi își va recupera și banii de la aceasta, dar și de la mama și bărbatul cu care femeia și-a continuat viața și care e considerat complice al acesteia.
“Aștept cu nerăbdare să înceapă ancheta penală la adresa celor trei pentru că știu că totul a fost ceva organizat împotriva mea, încă de când am cunoscut-o pe Simona pe 18 martie 2015. Eu i-am trimis Simonei 2500 de mesaje, în fiecare zi de când am cunoscut-o până în 27 septembrie 2017. În toată această perioadă, Simona îmi trimitea mesaje de amor și recunoștință, îmi cerea prin intermediul acestor mesaje, permanent, bani, pe motiv că era disperată, motivând că nu avea bani pentru mâncare, pentru pâine, pentru a se încălzi ori pentru a se trata, nu avea bani pentru a-l trata pe tatăl ei care era în spital și, într-un cuvânt, că nu avea bani pentru nimic.
Îmi trimitea fotografii cu ea la spital când i se făcea tratament, spunându-mi că nu avea bani ca să plătească acest tratament. Eu, permanent și în mod continuu, îi trimiteam bani, bani, bani. Îmi spunea că bine că sunt eu, pentru că nu mai știa ce să facă. Îmi spunea că stă singură în casă, ori cu mama ei, că nu iasă din locuință pentru că nu are bani nici pentru o cafea că îi este rușine, din acest motiv, de prietenele ei. Asta, în condiția în care ea locuia cu Nino Ninel(n.r. Ion Mărgăian), cu care am văzut apoi, pe Facebook, că era căsătorită. I-am cerut explicații în acel moment, iar ea mi-a explicat prin mesaje că este amenințată de un alt bărbat, fapt care a determinat-o să se căsătorească cu acest prieten al mamei sale. Mi-a spus că este o căsătorie de fațadă, că nu trăiește cu el, nu îi cere nimic și nici nu vrea ca respectivul să-i ceară vreodată ceva”, declara italianul, ajuns între timp în sapă de lemn. De la un prosper om de afaceri a ajuns să meargă cu o bicicletă și să doarmă într-o cameră în care are doar un simplu pat și un scaun, fără toaletă sau alte facilități, vila de la Scoarța fiind pentru el, dar și pentru mulți alții, un vis frumos devenit realitate doar pentru fosta sa iubită.
Gelu Ionescu

Cotidianul Gorjeanul a fost singurul ziar, care a relatat în mai multe episoade încă din noiembrie 2017, ce se ascundea în spatele imaginii de persoană fără niciun fel de griji a gorjencei Simona Mărgăian și trauma italianului Francesco Thiela. Drumul spre reținerea de ieri a fost sinuos, italianul făcând mai multe drumuri în Gorj pentru declarații în fața procurorului de caz, asta în timp ce se zbătea în sărăcie, din dorința de a achita datoriile făcute în Italia pentru românca pe care o acuză de mai bine de un an că l-a escrocat sentimental. Încă, vinovații nu sunt nici măcar trimiși în judecată, dar faptul că există precedent, alte două românce fiind condamnate pentru fapte similare, cu un prejudiciu mult mai mic, ne face să credem că justiția gorjeană își va face cu adevărat datoria, dosarul fiind unul de notorietate la nivel național.
A.STOICA

6 COMENTARII

  1. Asta pt purtătorul de cuvânt al parchetului din Tg Jiu.Moneda de care a fost deposedat italianul este Euro,nu ieuro.Angajati bai oameni care stiu sa vb.

  2. Doamne,cat de naiv poti fi frate?! Asta se vede dupa fatza ca e o curva penala fara scrupule si fara credinta!! Sa ma iertati,dar la cat de naiv a fost italianul,a meritat o!!!

    • De ce a meritat-o? ca a trait toata viata cu o sotie si a ramas vaduv si-ti iese in cale o Cenusareasa frumoasa si extrem de saraca? nu e naiv, e tare bun si n-a avut noroc o alta femeie demna:) si el chiar arata foarte bine. Ea e fara morala dar se pare asa e sangele

      • Pt ca a fost prost si credul,de aia! Nu faceam asa ceva pentru asta,nici daca pica cerul peste mine,sa fi fost in locul lui! De ce a fost atras de ea,pt ca avea sprancenele tatuate,picioarele lungi,curul bombat sau buzele injectate? Asta nu e frumustete! Multi sunt orbi…Pacat de moș,dar e bine ca acest caz sa ajunga la cat mai multa lume,sa nu mai ia nimeni teapa! La puscarie cu satana asta impielitata,cu tot cu aia care au ajutat o,niste tarani infecti cu pretentii de staruri! Doamne fereste!

Dă-i un răspuns lui Erica Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here