Bluze de adulţi şi copii, jeans, geci, pantofi de damă, pantaloni scurţi, ochelari de soare sunt doar câteva dintre produsele care pot fi găsite, în această perioadă, la magazinul de valorificare al mărfurilor confiscate din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj. Preţurile sunt pentru toate buzunarele, accesibile şi celor cu venituri modeste.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj a realizat în primul semestru al acestui an, prin magazinul propriu de valorificare a bunurilor confiscate, venituri în valoare totală de 17.749,01 lei, sumă care a fost virată la bugetul de stat. Cele mai mari vânzări s-au înregistrat în perioada 1 ianuarie-30 iunie a.c., la următoarele capitole: produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte (tricouri, treninguri, bluze, cămăşi, costumaşe pentru copii, pantofi, cizme) cu o valoare a vânzărilor de 3.962,85 de lei; produsele alimentare (zahăr, ulei, cafea, dulciuri, băuturi răcoritoare, produse făinoase) – valoarea vânzărilor fiind de 2.044,30 de lei; produse diverse, precum articole de papetărie, produse de curăţenie, mase plastice, bunuri de uz casnic – cu o valoare a vânzărilor de 11.741,86 de lei. “În prezent, sunt la vânzare articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte atât de sezon, cât şi articole din extra-sezon, precum şi articole casnice la preţuri accesibile. Astfel, avem: textile – bluze adulţi şi copii la preţurile de la 6 şi până la 15 lei; , pantaloni adulţi de la 11,25 până la 15 lei; fuste damă de la 7,5 lei la 10 lei; sarafane blue jeans la preţul de 20 de lei; tricouri adulţi la 10 lei; geci adulţi la 30 de lei; şosete copii şi adulţi la preţuri cuprinse între 019 lei şi 1,2 lei; încălţăminte – pantofi bărbaţi şi femei cu preţuri cuprinse între 15 şi 30 de lei; încălţăminte sport la preţul de 15 lei; papuci cauciuc la preţul de 3 lei; ochelari de soare la preţul de 2,50 lei; filtre auto la preţuri cuprinse între 10 şi 42,50 lei” a declarat Marin Ciumag, şeful AJFP Gorj.
Programul de funcţionare al magazinului este de luni până joi, între orele 10.00 – 14.00, iar vineri, unitatea este deschisă cumpărătorilor în intervalul orar 10.00 – 12.00. Este de precizat faptul că toate veniturile încasate prin magazinul de valorificare a bunurilor confiscate se virează la bugetul statului.
Izabella Molnar