Încă un turist a murit lângă peştera Polovragi

402

Sfârşit dramatic pentru un turist de 43 de ani din Oradea, venit la sfârşitul săptămânii trecute în vizită prin judeţul Gorj, împreună cu un grup de prieteni. Grupul respectiv a mers şi la peştera de la Polovragi, drumul respectiv fiind şi ultimul pe care bihorenii l-au făcut la noi în judeţ cu drag şi voie bună. Uimiţi de frumuseţea peisajelor de pe Cheile Olteţului, aceştia au străbătut drumul până la peşteră fără să se gândească vreo clipă că vor avea parte de vreun necaz. După ce au vizitat peştera şi au aflat de locul în care a murit mama Monicăi Gabor în urmă cu o lună, unul dintre turişti a plecat din grupul respectiv şi, fără să spună cuiva ceva, a traversat strada şi s-a dus până în marginea prăpastiei.

Hăul săpat în albia Olteţului pare să-l fi impresionat pe acesta atât de mult încât bărbatul a dorit să facă o poză peisajului respectiv, iar pentru asta a decis să coboare mai mult decât s-ar fi aşteptat cineva. În zonă plouase, iar frunzele erau ude, alunecarea bihoreanului în gol fiind doar o chestiune de fracţiuni de secundă. Colegii săi din grup au apucat doar să-l vadă cum dispare pur şi simplu, după care au sunat la 112. Un echipaj de la Ambulanţa din Horezu a venit la faţa locului, alături de o echipă SMURD şi un echipaj de descarcerare de la ISU Gorj. Singurii care au avut, din păcate, treabă în zonă au fost salvamontiştii, singurii care puteau să ridice cadavrul din albia adâncă de 30 de metri a Olteţului.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost scos destul de greu la marginea prăpastiei, turistul neavând nicio şansă să mai supravieţuiască incidentului. Echipele medicale venite aici au plecat la fel ca şi în cazul mamei Monicăi Gabor fără să poată face ceva pentru salvarea pacientului. Poliţiştii au deschis o anchetă şi i-au audiat pe colegii celui decedat, turiştii bihoreni neavând prea multe de spus, în afară de faptul că răposatul a plecat de lângă ei fără să spună ceva, după care s-a dus direct pe marginea prăpastiei, căzând în gol. Omul era profesor de fizică şi, teoretic, ar fi trebuit să fie mult mai prudent, neatenţia costându-l viaţa. Trupul lui neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei, rudele pregătindu-se acum de înmormântare.
Incidentul a avut loc în aceiaşi zonă, de la ieşirea din peştera Polovragi, loc în care în urmă cu o lună a murit şi mama Monicăi Gabor. Femeia a fost atunci lovită de o piatră desprinsă de pe versanţi. Bolovanul cântărea vreo 7 kilograme, iar lovitura de care a avut parte turista i-a fost fatală acesteia. Incidentele respective îi fac pe turişti să fie mai circumspecţi atunci când iau decizia de a vizita locul, iar pentru a le spulbera orice temere, ieri, autorităţile au organizat pe Cheile Olteţului o zi de promovare a sporturilor extreme, cei interesaţi având posibilitatea să facă la liber coborâri în rapel sau la tiroliană, nimeni neplătind vreun leu.
Circa 100 de turişti, din judeţ de această dată, au participat la acţiunea Salvamont Gorj, cu toţii fiind de acord că atunci când sunt atenţi şi sunt luate măsuri de precauţi pot fi evitate incidentele nedorite. Un risc rămâne însă în continuare pentru cei care trec prin zonă, căderile de pietre de pe versanţi fiind imprevizibile. Pereţii muntelui rămân neprotejaţi de vreo plasă, iar acest lucru trebuie să îi facă pe turişti mult mai atenţi atunci când îşi aleg locul pe unde să păşească sau să se oprească pentru a face o fotografie ori a discuta unii cu alţii.
Gelu Ionescu

Operaţiune dificilă pentru recuperarea cadavrului
Angajaţii Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj au ajuns la faţa locului şi au coborât la victimă, prin tehnici specifice. Din păcate ei nu au putut decât să constate decesul turistului, ulterior ocupându-se de scoaterea trupului neînsufleţit din canion. „Patru salvatori au coborât în canion; au pus victima într-un sac special, apoi pe o targă care permitea ridicarea pe verticală. Coborârea în canion s-a făcut în rapel şi un salvator împreună cu targa pe care era cadavrul a fost urcat printr-un sistem de tracţiune cu demultiplicarea forţei”, a precizat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here