CSM Târgu Jiu a oferit o nouă prestație solidă pe teren propriu și a obținut a cincea victorie a sezonului. Gorjenii au trecut de Laguna București, 91-74, după un meci echilibrat doar în prima repriză. De altfel, elevii lui Kresimir Basic s-au impus în toate perioadele de joc: (20-16, 23-20, 24-18, 24-20). A fost al treilea succes consecutiv al gazdelor, care după 10 meciuri jucate își mențin șansele pentru play-off. Cu + 32 la eficiență, Dimitrius Underwood a reușit primul triple-double din carieră, cu 17 puncte, 11 recuperări și 10 pase decisive. Lider în teren meci de meci, americanul și-a păstrat modestia la conferință de presă de după partidă. ,,A fost un meci dificil, însă noi am jucat destul de bine, ne-am executat strategia și este o victorie a echipei, un efort colectiv. Nu am un secret anume pentru evoluțiile mele, încerc să mă relaxez pe parcursul meciurilor. Sunt un om credincios, cred foarte mult în Dumnezeu, mă rog mult și asta mă face să-mi mențin calmul. Staff-ul a format o echipă bună, este o chimie bună între jucători. Am spații de pătrundere, dar avem și aruncători care pot profita de pasele mele. Ca să intrăm la play-off, trebuie să fim din ce în ce mai buni. Va fi o luptă acerbă, chiar dacă vorbim de Timișoara sau alte echipe”, a declarat Underwood. Cel mai bun marcator al grupării gorjene a fost Arsenije Vuckovic. Bosniacul a terminat meciul cu 25 de puncte și 5 recuperări. Alți doi jucători ai grupării alb-albastre au fost în cifră dublă la puncte: Cameron Oluyitan (14) și Ethan Wright (12).
Antrenorul Kresimir Basic a apreciat implicarea sportivilor săi, despre care a spus că ies la rampă atunci când este nevoie.
,,Este o victorie foarte importantă care ne menține șansele pentru faza superioară, dar va fi luată în calcul și dacă coborâm în play-out. În ceea ce privește meciul, a fost un meci destul de bun, în ciuda unor căderi. Când am reușit să fim foarte agresivi în apărare și am dat drumul la contraatac, am reușit să creăm o diferență consistentă. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun și, în continuare, să luptăm pentru fiecare minge, iar la final vom putea vedea ce vom obține. Dacă oponentul va fi mai bun îi vom strânge mâna și îl vom felicita. Am creat un spirit de echipă, avem jucători constanți ca Dimitrius, dar și alții care ies la rampă în diferite partide. Este un avantaj că oricine poate fi omul meciului de la etapă la etapă. Când intră pe parchet, trebuie să dea maximum”, a apreciat croatul.
Corona Brașov (deplasare) și U BT Cluj-Napoca (acasă) sunt ultimele adversare ale gorjenilor în 2023.
CSM Târgu Jiu: Andrei Bărăgan 8p, Dimitrius Underwood 17p, Alexandru Berca, Noam Weinberg 9p, Octavian Popa Calotă 2p, Ethan Wright 12p, Camil Berculescu, Cameron Oluytan 14, Jalen Dupree 4p, Adrian Vaida, Arsenije Vuckovic 25p, Alexandru Mitu. Antrenor principal: Kresimir Basic. Antrenor secund: Alexandru Gliga. Alin Drondoie (kinetoterapeut), Patrick Toma(preparator fizic). Claudiu Alionescu – director tehnic.
La meciul de la Târgu Jiu a asistat și Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet.
Cătălin Pasăre