Încă un reţinut în cazul furtului din şcoala Cărbuneşti

379

Cei doi minori în vârstă de 15 ani care au sustras mai multe echipamente sportive, zilele trecute, dintr-o şcoală din Târgu-Cărbuneşti, se pare că au fost ajutaţi. Astfel, oamenii legii au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din localitate.

Poliţiştii din Târgu-Cărbuneşti au fost anunţaţi despre furt de către administratorul unităţii de învăţământ. Începând cercetările, aceştia au dat şi peste primii suspecţi: doi minori în vârstă de 15 ani. Aceştia se pare că intraseră prin efracţie în magazia şcolii, de unde au furat echipament şi articole sportive. “Urmare a cercetărilor efectuate cu operativitate, poliţiştii au identificat la scurt timp doi dintre suspecţii furtului, minorii C.A, de 15 ani, din municipiul Tg. Jiu şi P.F., de 15 ani, din Târgu-Cărbuneşti”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Extinzând cercetările, oamenii legii au mai găsit încă un participant la furt, în persoana lui Dumitru D.L., de 21 de ani, din oraş. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă pentru furt.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here