A lucrat aproape 40 de ani, dar nu a apucat să se bucure de pensie decât trei luni. Povestea minerului a fost spusă de Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.
„Colegii de la Cariera Roșia m-au rugat să scriu despre ultimul lor coleg decedat la 3 luni după ce a ieșit la pensie. Este vorba despre Magereanu Gheorghe (Bebe), 57 de ani, care ultima dată a lucrat ca lăcătuș de utilaj pe halda 2, Roșia. A ieșit la pensie anul trecut, în decembrie, la vârsta de 57 de ani, după 38 sau 39 de ani de contribuție la sistemul de pensii, și știind că pensia vine abia la 3 luni după decizie, cred că nici nu a apucat primul cupon, sărmanul nostru coleg!”, a spus Tomescu.
Minerii și energeticienii au protestat la Târgu-Jiu pentru reducerea vârstei de pensionare. „Aceasta este realitatea crudă a genocidului social, datorată faptului că minerilor și energeticienilor nu le sunt recunoscute condițiile speciale de muncă și astfel s-a ajuns ca acești oameni să muncească până la moarte!”, a mai transmis Manu Tomescu.
I.I.