Primăria Motru a acționat pentru a treia oară pe fostul edil Gigel Jianu în instanță, de data aceasta pentru un prejudiciu de peste 336.000 de lei. Asta, în urma controlului Curții de Conturi, care a decis întinderea prejudiciului în urma neregulilor constatate, ajungându-se la această sumă pentru care fostul edil nu a întreprins măsurile legale de recuperare, la timpul respectiv.
În acest caz, auditul intern al Primăriei Motru, în colaborare cu Departamentul Economic, a verificat documentele la care făcea referire Curtea de Conturi și a stabilit că întinderea prejudiciului este mult mai mare decât cea constatată, înaintând un raport de unde reiese valoarea de 336.268 de lei, indicându-se și persoana vinovată. În acest caz, primăria municipiului s-a văzut nevoită să acționeze în instanță prin Compartimentul Juridic fostul edil pentru recuperarea și a acestei sume. Menționăm că la această dată, mai sunt încă două procese pe rol, valoarea totală a prejudiciului în cele trei dosare depășind 9 miliarde de lei vechi. Procesele cu Jianu se judecă la Tribunalul Gorj, primul având un prejudiciu de peste 450.000 de lei, al doilea de peste 100.000 de lei, iar ultimul de peste 336.000 de lei. În timp ce are trei dosare la instanță, Jianu și-a achiziționat o mașină nouă, de ultimă generație, de aproximativ 40.000 de euro.
A.STOICA