Încă puțin! CSM a căzut în repriza a doua și a pierdut cu Vâlcea

84

CSM Târgu Jiu a oferit din nou o replică solidă mult mai titratei SCM Râmnicu Vâlcea, dar a cedat în ultimele 20 de minute, iar oaspetele s-au impus, 28-34, într-un meci care a contat pentru etapa a șasea a Ligii Florilor. Ca și în precedentele confruntări cu echipe tari, CSM București sau Rapid București, gazdele au pornit mai bine, dar acum au fost în permanență la conducerea ostilităților în primele 30 de minute. Gilda Simao nu a ratat nicio aruncare în primul act și a fost din nou vioara întâi pentru gorjence, dar și cea mai bună marcatoare a partidei, cu 9 reușite. Din păcate, Maria Gavrilă nu a putut fi recuperată pentru această confruntare, iar lipsa de prospețime a anumitor jucătoare, firească după accidentări, a fost adusă în discuție de Liviu Andrieș, care a invocat și oboseala după deplasarea de la Baia Mare. Dacă la pauză a fost 16-13, elevele lui Bent Dahl au echilibrat rapid situația în repriza secundă și au preluat conducerea în minutul 40. A fost a cincea înfrângere la rând în campionat pentru trupa alb-albastră, dar antrenorul gorjean a pus acest lucru pe seama adversarilor tari întâlniți în debutul de sezon. Nu luăm în calcul partida de la Minaur, unde s-au făcut prea multe greșeli de arbitraj în momente-cheie pentru a vorbi despre un rezultat corect.
”Era și astăzi o pâine de mâncat, dar putem spune că ne-am luat la trântă cu toți acești șase adversari pe care i-am avut până acum. În subconștientul fetelor, deși nu pare la prima vedere, a contat deplasarea lungă de la Baia Mare, unde a fost tot un meci de luptă. Țin să le felicit pentru 40 de minute în care am arătat tărie de caracter, muncă și calitate. Am fost mult peste ele în prima repriză, din păcate nu am reușit să gestionăm repriza a doua și nu putem să jucăm în 4-5 jucătoare. Partea dreaptă a fost inexistentă la noi în acest meci. Acest lucru s-a văzut, se vede lipsa de antrenamente, lipsa de meciuri și în asemenea jocuri, din trei în trei zile, contează foarte mult. Dacă nu reușim să fim periculoase pe toate posturile, nu avem nici o șansă împotriva unei echipe ca Vâlcea, o echipă experimentată care joacă un handbal pe viteză, la un nivel ridicat. Făcând o analiză concretă, nu cred că trebuie să ne facem griji pentru că urmează niște jocuri din care sigur vom aduce victorii și puncte în clasament. După meciul de la Brăila, urmează o pauză, iar apoi va trebui să pregătim foarte bine ultimele trei meciuri din acest an calendaristic”, a declarat Liviu Andrieș.
Deciziile au făcut diferența în opinia pivotului Ana Ciolan, care a ținut să-i liniștească pe suporteri. Crede că echipa are suficientă valoare pentru a rămâne în Liga Florilor.
”Îmi pare foarte rău că am pierdut trei puncte. La modul în care s-a jucat această partidă și un punct…Din punctul meu de vedere, prima repriză am condus-o noi. Nu doar pe tabela de marcaj, ci și ca ritm. Din păcate, în repriza doua nu s-a mai întâmplat asta, ne-am pierdut din luciditate, prospețime în special în faza de atac, dar și în apărare am cedat în ultimul sfert de oră. Putem spune că se acumulează oboseala, dar nu putem să dăm vina pe asta. Am putut 30 și ceva de minute să ținem ritmul și cred că putem să facem în continuare. Nu cred că au jucat ele mai bine, ci pur și simplu gestionat anumite situații mai bine decât noi. Au fost mai lucide în anumite faze. Nu cred că este cazul să ne facem griji, cred că echipa aceasta demonstrat că merită susținerea tuturor și că împreună putem face lucruri foarte mari”, a spus Ciolan.
CSM TÂRGU JIU: Ljubica Glendza Nenezic, Amandine Balzinc, Andreea Chetraru – Bianca Ștefania Chiriță 1g, Oana Maria Bucă, Helena Gilda Simao 9g, Yevheniia Levchenko 2g, Fanta Keita, Ira Zinatullina 6g, Andreea Chiricuță 3g, Laura Moldovan 1g, Ana Maria Lopătaru, Florenţa Dumbrăvean, Iuliia Andriichuck 2g, Marija Petrovic, Ana Cătălina Ciolan 4g. Staff-ul tehnic: Liviu Andrieș(antrenor pricipal), Andrei Enache(antrenor secund), Gore Albici(antrenor cu portarii), Petre Tocaru(maseur), Marcel Dobre(fizioterapeut) și Filip Cîrciumaru (kinetoterapeut).
Vineri, 18 octombrie, CSM Târgu Jiu va evolua în deplasare, la Dunărea Brăila.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here