Încă o medie de 10 la Evaluarea Națională, după contestații

210

Rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2018 au fost publicate, sâmbătă, pe site-ul Ministerului Educației. Peste 500 de contestații au fost depuse în județul Gorj, la ambele probe. “Au fost înregistrate 272 de contestații formulate de elevii din Gorj, pentru reevaluarea lucrării la limba română și 253 pentru reevaluarea lucrării la matematică”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj. Lucrările au fost reevaluate în alte județe decât acelea în care au fost corectate inițial. În urma acestora, Denis Covei, un absolvent al Școlii Gimnaziale “Alexandru Ștefulescu”, din Târgu-Jiu, a obținut 10 pe linie, după ce inițial primise 9.75 la matematică. În total, patru tineri au obținut nota maximă la ambele probe. Procentul de promovabilitate este 71,01% în județul Gorj. Din cei 2894 de candidați, 2055 au obținut media peste 5, iar 230 au primit între 9 și 9.99. Și Monica Trocan, o absolventă a Şcolii Gimnaziale ”Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu, a obținut 10 pe linie. Aceasta a precizat că rezultatul a fost o surpriză pentru ea, deși a terminat clasa a VIII-a cu media 9,97. ”Suntem mândri de munca elevilor, de munca profesorilor”, a declarat Violeta Dulubei, directorul Școlii Generale ”Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu. Celelalte două eleve de 10 sunt Ana Maria Bîzgă, absolventă a Colegiului Naţional ”Spiru Haret” din Târgu-Jiu și Ștefania Drăghici, de la Școala Gimnazială “Gheorghe Tătărăscu.” ”Școala noastră este una din fericitele școli cu o medie de 10. Suntem mândri că eleva noastră a luat 10, ea a terminat anul acesta tot cu 10 pe linie, a fost premiată de școală, pentru că a terminat cu media 10 la toate disciplinele. Ne face onoare să fie eleva noastră”, a spus Adriana Rădoi, directorul Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Tătărăscu”. Înscrierile la liceu încep pe 29 iunie, iar în 9 iulie are loc repartizarea computerizată.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here