Încă o lovitură pentru un cunoscut afacerist din Gorj

649

Finul fostului judecător Toni Greblă rămâne în arest și după cele 30 de zile petrecute după gratii. La solicitarea anchetatorilor, judecătorii de la Tribunalul București au dispus, pe 26 aprilie, prelungirea măsurii privative de libertate cu încă o lună. Ion Bîrcină a atacat imediat decizia, însă, miercuri, Curtea de Apel București i-a respins acțiunea pe motiv că este nefondată, hotărârea fiind definitivă. ”S-a prelungit măsura, pentru că nu s-au finalizat cercetările”, a precizat Magdalena Olteanu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Omul de afaceri a fost reținut pe 31 martie, iar a doua zi instanța a dispus arestarea preventivă, sub acuzația de evaziune fiscală. Ion Bîrcină este acuzat că, în calitate de administrator al unor societăți comerciale, în perioada 2009 – 2014, ar fi dispus înregistrarea unor operațiuni fictive în contabilitate, pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București susțin că, astfel, ar fi creat prejudiciu de aproximativ 500.000 euro, fiind cercetată în aceeași cauză și una dintre contabilele sale.

În cătușe, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României
Afaceristul este judecat, din luna septembrie a anului trecut, pentru cumpărare de influență, în dosarul în care inculpat este și Toni Greblă, fost judecător la Curtea Constituțională. Acesta va fi dus în cătușe în fața instanței supreme, la termenul de astăzi. Ion Bîrcină a fost condamnat, pe 3 martie, la 1 an și 4 luni de închisoare, într-un alt dosar, al fostului preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Olosz Gergely. Sentința nu este definitivă.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.