Încă o contribuţie întru Omagiul Titanului de la Hobiţa / Un sculptor român de la Viena va dona o statuie a lui C. Brâncuşi oraşului Târgu-Jiu

866

Aproape că nu există deplasare în Gorj, în ţară ori în străinătate la care Omul de cultură – Artist al imaginii Theodor Dădălău, Laureat cu Marele Premiu al AFIAP la Madrid – în 2009, dacă nu mă-nşel -, la Gabrovo(Bulgaria), unde-a realizat bazele unui parteneriat între Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj (instituţie al cărui inspector de specialitate este) şi Primăria capitală a regiunii Gabrovo, prin Galeria de Artă Modernă din Gabrovo. Plus alt important Premiu pentru Portret, la o Expoziţie AFIAP dintr-o capitală europeană, despre care deocamdată, nu doreşte să se vorbească. Din prea multă modestie, deşi marele şi regretatul Goethe zicea „Modeşti să fie proştii, că au şi de ce!”
La fel, şi în acest an de graţie – 2015, Marele Maestru Theodor Dădălău s-a întâlnit cu o mare ŞANSĂ. Nu, nu pentru el, ci pentru urbea frumos denumită de criticul literar şi poetul Gheorghe Grigurcu drept „Amarul târg”. Bineînţeles, e vorba de Târgu-Jiu. Pentru că la Viena, s-a întâlnit cu un sculptor român stabilit acolo, Om aparte, cu suflet de Aur şi mai recunoscător Titanului de la Hobiţa. Aşa cum nu sunt autorităţile din Gorj şi, implicit, cele din municipiul Târgu-Jiu.
Sculptorul Virgilius Moldovan, căci despre domnia sa este vorba, a realizat o machetă ce se va materializa într-un superb şi impunător – prin dimensiuni, calităţi artistice şi prin faptul că va fi din bronz – Monument Constantin Brâncuşi. Mai corect şi mult mai bine, despre lucrarea domniei sale îl vom lăsa pe autorul monumentalei lucrări să ne-o descrie.
Toată treaba aceasta de suflet românesc şi de binemeritat Omagiu adus părintelui sculpturii moderne universale, Monumentul Constantin Brâncuşi se realizează graţie sculptorului Virgilius Moldovan sub auspiciile Ambasadei României în Republica Austria. Ca amplasament s-a stabilit a fi Târgu Jiul, mai precis pe Insuliţa de pe râul Jiu.
Se impun câteva cuvinte despre autor. Cine este Virgilius Moldovan? Păi cine să fie. Un român adevărat, care s-a născut în Oraşul Stalin(1955), actualul Braşov şi a studiat la Academia de Artă „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, între anii 1975-1979, la clasa profesorului Andras Koss. Din 1986, Virgilius Moldovan s-a stabilit la Viena(Austria) şi participă la expoziţii în toată lumea. Bogatu-i Curriculum Vitae conţine marile Galerii ale lumii, unde-a expus. În 2003 a avut expoziţii personale şi în România, la Braşov şi Cluj-Napoca.
virgilius moldovanAr mai fi de spus doar că preţul estimativ al lucrării pe care Virgilius Moldovan o va dărui Urbei lui Brâncuşi este de 120.000 euro. Iar data finalizării acestei lucrări va fi februarie 2016. Să mai spunem că, la Viena, mai are expus un bust în bronz închinat lui Mihai Eminescu – Poetul naţional al României. Bustul Mihai Eminescu este tot monumental, din bronz. Iar proiectul Monumentului Constantin Brâncuşi are dimensiunile: Înălţime – 2,80m; Lungime – 2,50m şi Lăţime – 1-1,60m.
Ion Predoşanu

bust eminescu

1 COMENTARIU

  1. Nea Predo. aci avusesi dreptate mare! Ca nu s-ar auzi nimic de bine de institutia unde lucreaza Doru Dadalau fara domnia sa! Felicitari Doru, felicitari Virgilius Moldovan!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here