Încă două zile sufocante – Specialiştii ne sfătuiesc să ne luăm măsuri anti-caniculă

120

Pentru perioada 23-24 iulie, meteorologii au emis o informare potrivit căreia vremea fa fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic, iar temperatura aerului va avea frecvent valori de 35…37 de grade. De asemenea, potrivit meteorologilor, în a doua parte a săptămânii se va menţine vremea călduroasă, caniculară local. Pentru a nu întâmpina probleme de sănătate în această perioadă, specialiştii ne sfătuiesc să ne luăm o serie de măsuri anti-caniculă.

Din cauza temperaturilor ridicate, numeroase persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor. La nivelul judeţului nostru, numărul celor cărora li se face rău de la căldură şi ajung la Unitatea de Primiri – Urgenţe (UPU) este în creştere. Deşi am scăpat, deocamdată de codurile de caniculă, meteorologii au emis o informare potrivit căreia vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic, iar temperatura aerului va avea frecvent valori de 35…37 de grade. Informarea este valabilă pentru perioada 23-24 iulie, însă, potrivit prognozelor, şi în a doua parte a săptămânii se va menţine vremea călduroasă, caniculară local.

Sfaturi valabile în perioada caniculară
Pentru a face faţă perioadei caniculare, specialiştii în sănătate publică au o serie de recomandări pentru populaţie. „Este bine să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete: pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. Este bine de precizat că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. Nu trebuie consumat alcool, nici măcar bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr – sucuri răcoritoare carbogazoase – deoarece acestea sunt diuretice. De asemenea, în această perioadă, trebuie evitată expunerea excesivă la soare în orele de vârf; este bine să purtaţi pălărie şi haine pentru protecţie care acoperă cât mai mult din suprafaţa corpului; este recomandabil să purtaţi ochelari de soare. Nu expuneţi direct la soare sugarii şi copiii mici, aceştia trebuie să rămână la umbră”, precizează Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.

Se recomandă precauţie în păstrarea alimentelor!
În această perioadă a anului trebuie să avem în vedere consumul unei alimentaţii adecvate caniculei şi păstrarea corespunzătoare a alimentelor, pentru evitarea alterării lor. Pentru a preveni neplăcerile create de alimentele alterate trebuie să acordăm mare atenţie modului de păstrarea a produselor alimentare. „În primul rând, trebuie scurtat timpul de expunere a alimentelor la temperatura camerei; se recomandă congelarea cât mai rapidă a produselor. Alimentele trebuie depozitate separat unele de altele în pungi sau recipiente speciale; nu păstraţi alimentele gătite în recipiente fără capac chiar şi în frigider. Este foarte important să verificaţi întotdeauna, dar mai ales pe caniculă, data expirării şi modul de depozitare a alimentelor. Spălaţi foarte bine fructele şi legumele şi spălaţi-vă pe mâini înainte de a începe toate aceste operaţiuni”, a menţionat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Specialiştii subliniază faptul că şi oamenii sănătoşi pot fi afectaţi de pericolul alimentelor alterate, însă cele mai predispuse categorii sunt: copiii, femeile însărcinate, mamele care alăptează, persoanele în vârstă şi cele care prezintă dezechilibru imunologic.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here