Încă două persoane din Călărași, reținute de polițiștii din Gorj

926

Doi bărbați, în vârstă de 26 și 39 de ani, din județul Călărași, au fost depistați, miercuri, de polițiștii din Novaci, în timp ce comercializau, pe raza comunei Baia de Fier, țigarete fără timbru de marcaj, unui localnic de 67 de ani. Bătrânul intenționa să cumpere 57 de cartușe de țigări, pentru care ar fi trebuit să plătească 1.200 de lei. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore. ,,În urma controlului efectuat de către polițiști asupra autovehiculului cu care se deplasau cei în cauză au fost găsite, în portbagaj, 72 de cartușe de țigări, pentru care cei doi bărbați din județul Călărași nu au putut prezenta documente de proveniență, declarând că au fost cumpărate din Târgul Vitan, din București, de la persoane necunoscute. Întreaga cantitate de țigarete, reprezentând 25.800 de țigarete, a fost ridicată în vederea cercetărilor. De asemenea, asupra bărbaților a fost găsită suma de 3.600 de lei, pe care nu au putut-o justifica, aspect față de care s-a impus măsura ridicării în vederea confiscării. În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi bărbați, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de deținerea sau comercializarea, pe teritoriul României, a unor produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, conform Legii 227/2015 privind Codul fiscal. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Marți, alte trei persoane din Călărași au fost reținute de polițiști în Gorj, în urma unui control în trafic. Agenții au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Șoldanu, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67C, din direcția Novaci spre Rânca, transportând 15.200 de țigarete fără timbru de marcaj, ambalate în 74 de cartușe, pentru care nu deținea documente de proveniență. În autoturism se mai afla o tânără de 22 de ani și un bărbat de 30 de ani, ambii din județul Călărași. ,,În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau comercializarea, pe teritoriul României, a unor produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, iar întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată pentru cercetări. Față de cei trei, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Miercuri, anchetatorii au dispus punerea suspecților sub control judiciar.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.