Încă două operaţii laparoscopice la Novaci

333

_MG_7534Gorjenii au prins curaj şi se arată tot mai interesaţi de operaţiile laparoscopice, deşi ele sunt destul de rare în judeţul nostru. La Spitalul Orăşenesc Novaci, prima intervenţie de acest gen a avut loc în luna august anul curent, fiind un succes.

La un interval de două luni de zile, încă o persoană a fost operată laparoscopic, urmând ca o a treia persoană să fie supusă unei intervenţii într-una din aceste zile.

Chirurgii Spitalului Orăşenesc Novaci au marcat primul succes în materie de intervenţii chirurgicale laparoscopice în această vară. Atunci au operat o femeie de aproximativ 40 de ani; colecistectomia efectuată femeii a fost un succes de necontestat, potrivit conducerii spitalului, pacienta fiind externată după doar trei zile. Practic, intervenţia laparoscopică menţionată a fost o încununare a eforturilor reprezentanţilor Spitalului Orăşenesc Novaci de a progresa şi a acoperi o paletă cât mai largă a serviciilor oferite pacienţilor.

Operaţiile încep să piardă teren

Deşi, iniţial, bolnavii se arătau reticenţi, preferând operaţiile clasice, se pare că ulterior ei au prins curaj. Astfel, la Novaci s-a mai efectuat o intervenţie laparoscopică săptămâna trecută. „Am făcut a doua operaţie laparoscopică, fiind vorba tot despre un colecist. Pacienta este bine, s-a şi externat. Era o tânără, avea în jur de 30 de ani”, a explicat Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci. Mai mult decât atât, susţine directoarea Eufimia Dumitrescu, „urmează o a treia operaţie laparoscopică, ce se va face într-una din zilele acestea”. Managerul Spitalului Orăşenesc Novaci spune că aşteaptă şi alţi pacienţi pentru operaţii laparoscopice. „Aşteptăm pacienţi, pentru că avem şi specialişti şi aparatură de calitate. Avem capacitatea de a realiza diferite tipuri de operaţii laparoscopice. De aceea, pacienţii pot să apeleze la noi cu încredere. O astfel de operaţie are o durată de realizare mai mică şi o perioadă de recuperare post-operatorie mult mai mică, spre deosebire de intervenţiile chirurgicale clasice”, explică directoarea.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here