Încă director în CEO, Răuţ şi-a făcut mutaţie la Piteşti şi are job asigurat la o multinaţională

711

Ion Răuţ nu mai vrea să lucreze cu Laurenţiu Ciurel, motiv pentru care şi-a căutat un alt loc de muncă în afara Complexului Energetic Oltenia(CEO). Deşi Răuţ încă figurează pe o funcţie de director în companie, reprezentanţii CEO nereuşind să se debaraseze în mod legal de acesta, salariatul şi-a asigurat precaut viitorul, găsindu-şi deja un loc de muncă bine plătit la o multinaţională care desfăşoară activitate de producţie în afara Gorjului. Răuţ şi-a făcut deja demersurile pentru o mutaţie pe Piteşti, loc în care va urma să înceapă noua activitate ca inginer auto la o firmă care se ocupă de realizarea unor piese auto. Răuţ susţine că va continua însă un proces cu CEO, dacă angajatorul se va despărţi de el încălcând legislaţia muncii în vigoare.

“Divorţez de Ciurel”!
Ion Răuţ, încă director în CEO, deşi direcţia pe care a condus-o acesta a fost desfiinţată, aşteaptă încă o decizie a lui Laurenţiu Ciurel în ce îl priveşte, cu atât mai mult cu cât el a anunţat deja că nu va accepta funcţia de şef al Serviciului de Pază şi Protecţie care i s-a propus de către administraţia companiei. Legat încă contractual de CEO, în condiţiile în care Ciurel nu a avut curajul să-l dea afară, Răuţ a căutat soluţii privind viitorul său profesional, el găsind deja un serviciu bine plătit în Piteşti. Şi-a asigurat aici deja cazarea şi a fost luat în spaţiu pentru a putea presta, în atare condiţii, în noul loc de muncă.
“Da, am început săptămâna trecută procedura pentru a fi luat în spaţiu. Îmi schimb astfel domiciliul din Gorj, singurul regret pe care îl am fiind doar că nu mai pot candida la locale aşa cum am luat, la un moment dat, în calcul. Divorţez de Ciurel..”, a declarat, râzând, Răuţ, spunând că doar două persoane i-au făcut lui rău, adică managerul CEO şi Ion Făget, şeful firmei de pază care asigură protecţia companiei.

CEO, deja bună de plată!
Răuţ arată însă că este dispus să aibă un nou orizont profesional, departe de CEO, dar şi de Gorj, în condiţiile în care acesta deţine o proprietate în Cîlnic de care este destul de ataşat. “Nu mi s-a cerut de către angajator să-mi schimb domiciliul, dar am luat singur decizia să fac asta. Gorjul este un judeţ care va funcţiona în acelaşi fel şi în următorii ani, adică din rău în mai rău”, a declarat Răuţ, pregătit totuşi să aibă o confruntare la instanţă cu societatea de stat cu sediul la Târgu-Jiu. “Sunt încă director în CEO..”, subliniază Răuţ care aşteaptă însă greşelile celor de la Resurse Umane în ce îl priveşte, ştiut fiind că acesta a mai câştigat litigii cu fosta CE Turceni, instanţa obligând societatea să-i plătească consistent acestuia pierderile financiare suferite.
Momentan, atribuţiile funcţiei de şef a Serviciului de Protecţie şi Pază a CEO sunt exercitate de către Daniel Horcea, fără a exista însă decizie în acest sens.

“Rămân la CEO, doar fără Ciurel”!
La Piteşti lucrurile nu sunt bătute încă în cuie legat de locul de muncă, Răuţ ia în calcul să rămână în CEO. “Am trei opţiuni profesionale acum, pe care le prefer în următoarea ordine: să rămân în CEO, dar cu condiţia să nu mai fie Ciurel director general, să mă ocup de o investiţie străină în judeţul Gorj şi să plec la Piteşti”, a conchis Răuţ.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Bai „Tilica” pai oriunde te-ai duce la fel vei face. Oriunde tu vei produce paguba, dezbinare si scandal. Mai bine stai dracului acasa si n u mai incurca si pe altii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here