Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, la ceas aniversar

268

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi-a aniversat luni ziua de naştere. Cu ocazia împlinirii vârstei de 58 de ani, ÎPS Irineu a fost felicitat de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de preoţii şi credincioşii din Mitropolia Olteniei, de fiii şi fiicele duhovniceşti.

ÎPS Părinte Mitropolit Irineu Popa s-a născut la data de 16 noiembrie 1957, în localitatea Perişani, judeţul Vâlcea. În anul 1975 s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova, pe care l-a absolvit în anul 1980. În perioada 1981-1985 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar de la Bucureşti. După absolvirea studiilor universitare, a fost primit în obştea monahală a Mănăstirii Frăsinei, primind numele de Irineu. A urmat hirotonia întru ierodiacon (1985) şi ieromonah (1986). În anul 1985 a fost admis la şcoala doctorală a Institutului Teologic din Bucureşti, unde a studiat pe disciplina patrologie. După ce, timp de un an (1986-1987), a urmat cursuri de limbă şi literatură franceză în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Grenoble, şi-a continuat studiile doctorale pe specialitatea teologie dogmatică la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge“ din Paris (1987-1990). În paralel, a urmat şi cursuri de limba engleză la Londra, precum şi de arheologie biblică la Institutul de Arheologie Biblică din Tantur – Ierusalim (1990-1991). Din anul 2005 este doctor în drept civil al Facultăţii de Drept din Craiova. A desfăşurat o bogată activitate didactică ca profesor de istoria Bisericii Universale (1990-1991) la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris, istoria culturii şi civilizaţiei bizantine (1991-1994), teologie morală (1999-2001) şi teologie dogmatică la Facultatea de Teologie din Craiova, al cărui decan este din anul 2008. În data de 6 septembrie 1991 a fost rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, cu titulatura de „Slătineanul“. A fost învestit ca Episcop, iar slujba de hirotonie întru arhiereu a avut loc la data de 6 octombrie 1991. La data 8 iulie 2008, a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Ceremonia de instalare a avut loc la data de 27 iulie 2008, în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Craiova. Activitatea publicistică s-a concretizat prin numeroase articole, studii, volume şi cărţi, publicate la edituri de prestigiu din ţară şi străinătate. Din anul 2009 este reprezentantul ales al Bisericii Ortodoxe Române în Comitetul Central al Conferinţei Bisericilor Europene. În data de 22 noiembrie 2010, a primit titlul de membru de onoare al Academiei Române.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here