Înălțarea Sfintei Cruci (în limba greacă Σταυροφανεια) este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Crucii, altarul de mântuire a omului. Atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin această sărbătoare este marcată în ziua de 14 septembrie, atunci când în popor se consideră că are loc sfârșitul verii și începutul unui alt anotimp. Sărbătorirea descoperirii Sfintei Cruci în ziua de 14 septembrie este atestată la Ierusalim încă din secolul al IV-lea. Înălțarea Sfintei Cruci a început să se sărbătorească abia câteva secole mai târziu în imperiul bizantin în 14 septembrie, când a fost rememorat, de asemenea, evenimentul readucerii la Ierusalim a Sfintei Cruci după ce fusese capturată de perși.
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci în Gorj
Alături de slujbele religioase prilejuite de acest praznic împărătesc și desfășurate în bisericile și mănăstirile din județul Gorj, la mijlocul lunii septembrie Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj şi Primăria oraşului Târgu Cărbuneşti a organizat sâmbătă, 14 septembrie a.c., la Muzeul Crucilor de la Măceşu, o ceremonie prilejuită de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, cu slujbă de pomenire pentru cei ale căror nume se află înscrise pe aceste cruci de muzeu. Inaugurată în data de 13 septembrie 2013, secția interioară a ,,Muzeului Crucilor” de la Târgu-Cărbunești găzduiește peste 150 de cruci tradiționale de diferite tipologii, cele mai multe dintre ele aparținând unor cunoscuți oameni din județul Gorj și mai multor personalități naționale.
Semnificația sărbătorii
Prin această sărbătoare creștinii comemorează două evenimente deosebite din istoria lemnului crucii: 1) aflarea crucii de către Sfânta Elena, cea întocmai cu apostolii, și mama împăratului Sfânt Constanstin cel Mare, Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos și înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie 326. 2) readucerea lemnului Sfintei Crucicrucii de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclie I, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din orașul Ierusalim, după care patriarhul sfânt Zaharia a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie anul 630.
Cultul Sfintei Cruci în lume
Începutul cultului public și oficial al Sfintei Cruci a debutat în anul 326, cu ocazia sfințirii bisericii zidite de împăratul sfânt Constantin cel Mare, Cel întocmai cu Apostolii, la propunerea împărătesei sfinte Elena, pe Golgota, locul Răstignirii și al îngropării lui Iisus (vestita Biserică a Sf. Mormânt sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu „Ad Crucem”). Potrivit pelerinei creștine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de Sfânta Elena, mama lui Constantin; însă sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, și așa s-a transmis și în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din secolul al IV-lea s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei Sfintei Cruci de către împăratul bizantin Heraclie I în anul 629. Cu cincisprezece ani mai înainte, în anul 614, generalul persan Sharbaraz a asediat și cucerit Cetatea Sfântă a Ierusalimului, în numele regelui Cosroe Parviz (590, 591-628), luând racla cu lemnul Sfintei Cruci ca pradă de război. Heraclie I a recuperat Sfânta Cruce prin luptă și a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt.
Unii autori (precum Holger Klein și Paul Speck) susțin că prețioasa relicvă a fost adusă de împăratul Heraclius la Constantinopol în toamna anului 629 și abia apoi returnată la Ierusalim. Intinerariul Sfintei Cruci diferă însă de la un autor la altul: Speck susține că perșii au predat relicva după înfrângerea lor, iar aceasta a ajuns la Ierusalim în toamna anului 628 unde a fost venerată de credincioși și abia apoi a fost transportată la Constantinopol, în timp ce Klein afirmă că Heraclie I a adus-o mai întâi la Constantinopol pentru a fi venerată de locuitorii capitalei bizantine și a trimis-o mai apoi la Ierusalim, unde a fost prezentată credincioșilor la 21 martie 630. Breviariumul lui Nikephoros susține că Sfânta Cruce a fost adusă mai întâi la Ierusalim și apoi a fost trimisă la Constantinopol, unde a fost purtată în procesiune până la Vlaherne.
Sfânta Cruce a fost împărțită ulterior în mai multe bucăți, iar cănd armata sultanului ayyubid Saladin a învins armatele cruciate conduse de regele franc Guy de Lussignan în bătălia de la Hattin (3-4 iulie 1187) și au fost recuperate relicvele Sfintei Cruci, care fuseseră aduse acolo de episcopul de Betleem. Ulterior, musulmanii au capturat Ierusalimul, în timp ce în iulie 1191 armatele cruciate conduse de Richard Inimă de Leu și de Filip al II-lea al Franței au capturat cetatea Acra, iar tratatul de pace încheiat între creștini și musulmani prevedea, printre altele, returnarea Sfintei Cruci, confiscate în Bătălia de la Hattin. Cu toate acestea, în urma acestei cruciade, rămășițele din Sfânta Cruce care rămăseseră la Ierusalim au fost pierdute. Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma.
Cinstirea Sfintei Cruci în spațiul ortodox
Pe lângă praznicul Înălțării Sfintei Cruci în ziua de 14 septembrie, una din cele mai vechi sărbători ortodoxe de altfel, în calendarul ortodox mai avem încă două sărbători, fără prăznuire, și anume: “Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei și de viață făcătoarei Cruci’’, din 1 august, care coincide cu începutul postului Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea are scopul de a aminti eliberarea minunată a grecilor din robia saracinilor în timpul împăratului Manuel Comnenul secolul al XII-lea, cu ajutorul Sfintei Cruci; altă sărbătoare fără ținere a Sfintei Cruci este la 7 mai, când prăznuim pomenirea ‘‘Arătării semnului Sfintei Cruci pe cer’’ în timpul împăratului Constantie, fapt petrecut probabil la anul 351 și relatat într-o scrisoare a Sfântului Chiril al Ierusalimului către împăratul Constantie. De asemenea, pentru cinstirea permanentă a Sfintei Cruci în serviciul zilnic al Bisericii Ortodoxe au fost rânduite zilele de miercuri și de vineri. Venerarea Lemnului Crucii e un dar dat de Dumnezeu, precum se arată în una din cântările slujbei Sfintei Cruci: “Mare ești, Doamne, și mult milostiv! / Căci ne-ai dat să ne închinăm acum făcătoarei de viață Crucii Tale, pe care s-au pironit mâinile și picioarele Tale, pe care s-a vărsat sângele din preacurată coasta Ta, izvorându-ne nouă viață’’.
Să cinstim și noi Sfânta și de viață făcătoarea Cruce, altarul pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit de bună voie și ne-a adus mântuirea noastră a tuturor, să citim Acatistul Sf Cruci, să participăm în sfintele Biserici la slujba Sfintei Liturghii în ziua de 14 septembrie 2024 și șă facem semnul Sfintei Cruci pe trupul nostru pentru a fi ocrotiți de tot răul și necazul, precum și de toată asuprirea vrășmașilor văzuți și nevăzuți!
,,Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie,
Poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule.
Veselește cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor,
Dăruindu-i lui biruință asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință!”.
Marius Stochițoiu
