În urma concursului, Cele opt posturi de administrator ale bazelor Salvamont s-au ocupat

615

Rezultatele finale obţinute de candidaţi în urma desfăşurării concursului de ocupare a opt posturi contractuale de execuţie, administrator puncte salvamont (Padeş, Runcu, Stăneşti, Schela, Bumbeşti-Jiu, Rânca, Baia de Fier, Polovragi) din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj au fost afişate. Toate posturile au fost ocupate, cele mai mari note fiind obţinute de candidaţii de la Polovragi, Rânca şi Baia de Fier.

Salvamont Gorj a scos la concurs 8 posturi contractuale de execuţie (pe perioadă determinată de 36 luni): – 1 post de administrator la Post Salvamont Padeş; – 1 post de administrator la post Salvamont Runcu; – 1 post de administrator la post Salvamont Stăneşti; – 1 post de administrator la post Salvamont Schela; – 1 post de administrator la post Salvamont Bumbeşti-Jiu; – 1 post de administrator la post Salvamont Rânca; – 1 post de administrator la post Salvamont Baia de Fier; – 1 post de administrator la post Salvamont Polovragi. În urma desfăşurării probelor de concurs, toate cele opt posturi au fost ocupate. Fericiţii candidaţi admişi au obţinut următoarele medii finale: 61 – Padeş, 78 – Runcu, 74,5 – Stăneşti, 65,6 – Schela, 76 – Bumbeşti-Jiu, 89,5 – Rânca, 86,5 – Baia de Fier şi 90,5 la Polovragi. „Ne dorim ca începând cu 15 mai să îi angajăm pe noii noştri colegi; deocamdată se lucrează la documentele necesare în vederea angajării”, confirmă Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

Posturi dorite de zeci de gorjeni
Reamintim faptul că pentru cele opt posturi de administrator s-au depus 44 de dosare. După selecţia acestora, au mai rămas în concurs 39 de persoane, din care patru nu s-au prezentat la proba scrisă. Dintre cei 35 prezenţi la această probă, doar 15 au fost admişi. La interviu toţi candidaţi au luat peste 50 de puncte, însă finalişti au fost cei care au întrunit un punctaj mare la media finală, în funcţie de postul pe care a candidat fiecare.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.