În ultima săptămână, Un nou val de viroze şi pneumonii

182

În prima săptămână a lunii decembrie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a centralizat aproape două mii de cazuri de viroze şi pneumonie. Dintre acestea, 877 persoane au fost diagnosticate cu pneumonie, 131 de pacienţi necesitând internare.

Iarna a venit cu un nou val de îmbolnăviri. Nu mai puţin de 1.039 de gorjeni au fost diagnosticaţi cu viroză, în prima săptămână a lunii decembrie, iar 54 de persoane au fost internate. Cele mai multe cazuri sunt în rândul copiilor. În creştere sunt şi cazurile de pneumonie, în perioada menţionată înregistrându-se nu mai puţin de 749 îmbolnăviri şi 131 internări. „În ceea ce priveşte cazurile de pneumonie, am avut 749 îmbolnăviri şi 131 de internări. Pe categorii de vârstă, situaţia pneumoniilor se prezintă astfel: 0-1 an, 59 îmbolnăviri şi 27 internări; 2-4 ani – 127 îmbolnăviri şi  31 internări; 5-14 ani – 237 îmbolnăviri şi 23 de internări; 15-49 ani – 193 cazuri şi 15 internări; 50- 64 ani – 70 îmbolnăviri şi 14 internări; iar la persoanele de peste 65 ani am avut 60 de cazuri şi 21 internări”, a explicat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Sfaturile specialiştilor
Pentru a evita îmbolnăvirea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj fac precizarea că oamenii ar trebui să-şi ia o serie de măsuri, printre care cele de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.
De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este indicat să se folosească mijloacele de protecţie adecvate.
Vârstnicii şi, în mod deosebit, cardiacii, este bine să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here