În timp ce arunca pe ușă 2133 de salariați, Ciurel angaja în CEO 121 de piloși, pe filieră politico-sindicală

1524

Odraslele, dar și rudele unor politicieni și a unor foști directori din Complexul Energetic Oltenia, beizadelele unor sindicaliști, lideri de sindicat cu vârste de pensionare și mulți afaceriști au fost preferați la angajare în compania de stat de către fostul manager al CEO, Laurențiu Ciurel, în ultimul său an de mandat ca manager privat. Angajările respectivilor, chiar 121 fiind operate în anul în care CEO dădea afară aproape 2140 de angajați, sunt o normalitate dacă ne gândim că și cu un an în urmă Ciurel mai angaja, pe același considerent încă aproape 100 de persoane în CEO, piloșii rezistând la disponibilizările din 2015 și se pare că și la cele din august 2016. După Ciurel, Laurențiu Ciobotărică reușește și el să angajeze, din decembrie până în martie, alte 19 persoane în CEO, în mare parte criteriile de selecție urmărind același trend ca al antecesorului său.

Complexul Energetic Oltenia a disponibilizat în vara anului trecut 2133 de salariați. În timpul în care CEO pregătea listele viitorilor disponibilizați, dar și după ce respectivii și-au părăsit cu tot cu bagaje societatea de stat, același Ciurel angaja alte 121 de persoane, asta însă după ce, în 2014 încadrase încă 100 pe același considerent, mai exact pe pile și relații.
ceo (1) ceo (2) ceo (3) ceo (4) ceo (5)De altfel sub bagheta lui Ciurel este angajată la TESA UMC Peșteana, referent de specialitate, fiica fostului primar de Bâlteni, Gheorghe Păsărin. Denisa Andreea Păsărin, în vârstă de 24 de ani, lideră a femeilor PSD Bâlteni, este astfel angajată, pe 19 ianuarie, pe postul respectiv, din prima, pe perioadă nedeterminată. Asta deși, Ciurel la momentul respectiv se apără mințind că odrasla primarului luat cu cătușe de procurori a fost angajată pe perioadă determinată. Tot referent de specialitate este angajată și Popa Camelia, care aterizează direct la sediul SDM de la Târgu-Jiu, aceasta având data de angajare 21 ianurie 2015, și tot pe nedeterminată. Tesa de la USM Rovinari se îmbogățește în aceeași perioadă, 15-16 ianuarie 2015, cu trei salariați, mai exact cu Tivig Alin Constantin, analist programator la 26 de ani, angajat la USM Rovinari, cu Iftimie Elena Liliana, încadrată la 31 de ani inginer la aceeași unitate, dar și cu Ciorograru Sorin Dumitru, angajat inginer pe perioadă determinată de 12 luni la cariera amintită. Respectivul are 26 de ani și în același an figura admis la UCB Secția de Inginerie Energetică, cu taxă.

Etăgan, angajat jurist la 62 de ani
În aceeași perioadă, Ciurel mai angajează, pe lângă o mulțime de muncitori, și pe avocata Caliopi Șerban, venită de la Craiova, pe un post de consilier juridic la sediul executiv al CEO, dar și pe Daniela Udrescu economist la 54 de ani. Pe lângă avocata de 38 de ani devenită în februarie 2015 angajata companiei, Ciurel îi dă verde în CEO și lui Gheorghe Etăgan, junele de 62 de ani provenit din rândul FNME. Etăgan, care ar fi trebuit trimis demult la pensie, devine jurist pe perioadă nedeterminată la sediul executiv al CEO, o săptămână mai târziu fiind readus la CEO, Octavian Graure, angajat pe nedeterminată contabil-șef la SE Ișalnița, cu începere din 14 aprilie 2015, acesta venind de la CET Brăila, de unde fusese destituit din funcție.
Pe 30 martie, Rusta Constantin este și el angajat la CEO, tot pe nedeterminată ca șef al Departamentului IT, știută fiind legătura sa de rudenie de la vârful județului.

Fiul lui Lăzăroiu, inginer în CEO
Fiul fostului director de resurse umane, Constantin Lăzăroiu, este și el înmatriculat în compania unde fusese staroste peste angajări chiar tatăl acestuia. Sergiu Ion Lăzăroiu, în vârstă de doar 23 de ani, ajunge inginer la sediul SDM pe 1 noiembrie 2015, alături de Lungan Florin Gheorghe, angajat referent de specialitte la sediul executiv al CEO, pe 2 decembrie 2015, cu puțin timp înainte de detronarea lui Ciurel. În aceeași perioadă trei tineri ingineri sunt angajați la SE Rovinari, ei având, 23, 24 și 25 de ani, mai exact proaspăt ieșiți de pe băncile facultății. Este vorba despre Crivati Laurențiu, Șerban Gheorghe Dumitru și Tranculescu Ionuț Adelin.

Fiica sindicalistului Iovan, funcționar la ELCFU
Pe 5 octombrie, odrasla sindicalistului Iovan de la SE Turceni, Georgiana Loredana, devine funcționar economic la ELCFU Motru, aceasta fiind angajată la CEO pe perioadă nedeterminată. Pe Georgiana Iovan a recomandat-o pe post doar laudele tatălui său care astfel și-a mai rezolvat o problemă de familie pe cârca CE Oltenia. În septembrie, mai aterizează la UMC Jilț Sud și Dumitru Stoichițoiu, economist la 54 de ani, pe nedeterminată.
De altfel, în ianuarie fiul actualului consilier județean PSRo, Groșanu, fiul Florin Gabriel de 22 de ani, ajunge angajat al CEO pe durată nedeterminată. Acesta este referent de specialitate la UMC Rovinari din 7 ianuarie 2015, susțin surse sindicale.
Pe lângă VIP-urile amintite mai figurează și zeci de alți angajați care au primit posturi fără studii superioare, dar pe aceleași considerente ca și cei de mai sus. Un mic procent din cei 121 de salariați ai lui Ciurel din 2015 au fost angajați pe considerente stabilite în CCM.

Ciobotărică l-a readus pe Pităroiu, pe Pop, pe Pătrașcu și pe Dragomir
După destituirea lui Ciurel, și Ciobotărică a făcut aproape 20 de angajări la CEO. Din decembrie până în martie, la CEO fuseseră aduși, printre alții, Daniel Pităroiu, Pop Radu Cristian, Petra Pătrașcu, Stăniloiu Marilena Laura, economist la SDM, Dragomir Daniel și Ionuț Tomescu. Majoritatea au fost plasați în posturi bine remunerate și vizibile în polul puterii executive a CEO.
Reamintim însă că în tot acest timp, ambii foști conducători ai companiei vorbeau de reducerea cheltuielilor și de viitoare disponibilizări.
Anamaria Stoica

3 COMENTARII

  1. Dragomir Daniel Jonutz – cel mai panarama angajat, daca vreti sa vedeti ultimul oligofren in post de director dati o fuga pana in Gorj. Cand acest analfabet, Dragomir Ionut ajunge director de achizitii si mai ales face parte din consiliul de executie se alege praful de CEO. De curiozitate analizati cine a facut aceasta angajare si pe ce baza, o sa va amuzati teribil.

Dă-i un răspuns lui Tataru Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here