În Târgu-Jiu – Cearceafuri în geam la Pediatrie

292

pediatrieCanicula cu care s-a confruntat şi judeţul nostru odată cu venirea verii, a dat bătăi de cap tuturor. În saloanele spitalelor aerul este aproape irespirabil de la orele prânzului şi până la căderea serii.

Cei ce sunt nevoiţi să rămână internaţi, trebuie să lupte nu doar cu boala, ci şi cu căldura insuportabilă.

Poate cea mai călduroasă secţie din cadrul Spitalului Judeţean Gorj este cea de Pediatrie.

Deşi momentan nu este foarte aglomerată, micuţii internaţi acolo sunt afectaţi de temperaturile ridicate.

Pentru a-i proteja cât de cât, aparţinătorii şi personalul medical s-au gândit la soluţii. “Este într-adevăr foarte cald la noi, mai ales că suntem la ultimul etaj. Încercăm să-i protejăm pe micuţi punând cearceafuri ude în geamuri pentru a mai răcori cât de cât atmosfera în saloane. Acum ne bucurăm că secţia nu este foarte aglomerată, pentru că altfel ar fi mult mai greu. Să sperăm că nu vor fi probleme nici în perioada următoare”, a declarat medicul pediatru Elena Popescu, şef-secţie Pediatrie.

De asemenea, specialistul recomandă precauţie în cazul copiilor.

Trebuie asigurată o bună hidratare, printr-un consum crescut de lichide, precum: apă plată, ceaiuri şi sucuri proaspete (de preferinţă pregătite în casă). Când sunt scoşi la plimbare, copiii trebuie să fie îmbrăcaţi cu haine deschise la culoare, fabricate dintr-un material de calitate, de preferinţă bumbac, iar pe cap să poarte pălăriuţe sau şepcuţe.

Evident, este interzisă expunerea la razele nocive ale soarelui în miezul zilei.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here