În Târgu-Jiu, 5.100 de târgujieni beneficiază de ajutoare alimentare

378
Aproximativ 5.100 de persoane din municipiul Târgu Jiu vor beneficia în următoarea perioadă de ajutoare alimentare, constând în zahăr şi făină albă. Programul se adresează persoanelor defavorizate, încadrate în patru categorii de beneficiari: persoane cu venit minim garantat, şomeri care primesc indemnizaţie de şomaj, pensionari care au sub 400 RON venit lunar, dar şi persoanele cu handicap grav şi accentuat.

Pentru persoanele care beneficiază de ajutor social, listele au fost întocmite de către fiecare primărie de care aparţin, pentru şomeri de către reprezentanţii Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj. De asemenea, de listele pentru pensionari s-a ocupat Casa de Pensii Gorj, iar pentru persoanele cu handicap, situaţiile au fost emise de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.
APIA se ocupă de listele finale
Distribuirea produselor se va face prin intermediul primăriilor din judeţ. Din Târgu Jiu, 5.100 de oameni vor primi o cantitate de 4 kg zahăr/persoană şi 15 kg făină/persoană. „Toate alimentele vor fi primite, ca de fiecare dată, la sediul Direcţiei. Credem că vom lua în evidenţă circa 100 de tone de alimente”, a declarat Teodora Ciobanu, directoarea Direcţiei Publice de Protecţie Socială Gorj.
O persoană va beneficia de ajutor, în produse alimentare, o singură dată în cadrul planului şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate, chiar dacă se regăseşte în mai multe categorii de beneficiari. Distribuirea alimentelor se va face în baza listelor nominale finale cu beneficiarii, centralizată de Agenţia de Plăţi şi Întervenţie pentru Agricultură (APIA), unde sunt înscrise toate datele fiecărei persoane.
Prin Hotărârea de Guvern nr.600/ 13 mai 2009, nu mai intră pe aceste liste de ajutoare pentru persoane defavorizate şi aceia care serveau masa la cantinele sociale.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here