În Ţara Jiului de Sus – Odată cu venirea toamnei din munţii Gorjului se coboară mioarele

802

Puţine zile ne mai despart de o nouă ediţie a deja binecunoscutei manifestări pastorale „Coborâtul oilor de la munte”, ce se desfăşoară an de an în localitatea Baia de Fier, aflată la poalele Parângului. Pentru cei ce vor să participe fie şi numai pentru câteva ore la complexul de manifestări cultural-artistice ori să viziteze zona de o frumuseţe răpitoare amintim câteva date şi repere istorice legate de trecutul acestor locuri, precum şi despre potenţialul agroturistic local.  Iată deci pentru început câteva date în legătură cu un obiectiv de excepţie aflat în acest perimetru: Complexul Carstic Cheile Galbenului – Peştera Muierilor.

Aflat în partea de nord- est a judeţului acesta oferă celor ce doresc să-l parcurgă şi să-l cunoască o multitudine de fenomene de modelare a calcarului cunoscute în literatura de specialitate drept carst de bară calcaroasă.
3Eroziunea a început în urmă cu multe milioane de ani prin acţiunea râului Galbenul în pereţii abrupţi ai muntelui, o bară calcaroasă care stă în calea apelor care coboară din munţi. Cu mult timp în urmă când cheile erau în formare, apa a găsit o fisură în peretele de calcar pe care cu timpul datorită eroziunii a lărgit-o. Mai târziu prin acţiunea apei asupra calcarului albia s-a adâncit, iar peştera a rămas suspendată în 2peretele drept al cheilor. La fel ca şi în cazul peşterii Polovragi un puternic impact l-au avut răcirile puternice ale climei din trecutul pământului, fenomene cunoscute azi sub numele de glaciaţiuni, acestea jucând un rol important în hidrologia râurilor de suprafaţă şi din subteran.

Puţină istorie a locurilor
Dacă pornim din Novaci pe DN 67 spre est după aprox. 7km ajungem în Baia de Fier situată în gura Cheilor Galbenului la o altitudine de 560m.
Documentele istorice consemnează localitatea din timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) ca loc de unde se extrăgea fierul, de unde şi toponimicul aşezării. Exploatarea 6minereului a fost de lungă durată, această activitate fiind consemnată şi pe timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Aşezarea mai este cunoscută şi datorită grafitului de pe muntele Catalinu – cel mai pur din Europa.

Ipoteze asupra denumirilor
În partea de nord a localităţii, la trecerea Galbenului prin calcarele masivului Polovragi-Cernădie se află un grandios monument al naturii: Peştera Muierilor. Asupra denumirii acesteia există mai multe ipoteze: una din ele spune că denumirea ar veni din perioada matriarhatului, când femeile erau „capul familiei”. Altă ipoteză arată că aici se ascundeau femeile şi copiii în perioadele năvălirilor tătare şi otomane. În sfârşit într-o a treia ipoteză se relatează că femeile obişnuiau să lase în peşteră fuioarele de in şi cânepă o perioada înainte de a le toarce pentru a se înmuia.

Prima peşteră electrificată din ţară
Săpăturile arheologice făcute în peşteră încă de acum patru decenii au scos la iveală silexuri paleolitice, ceramică şi oase de animale: hienă, leu şi urs. Peştera Muierilor a 7fost prima cavitate electrificată din ţară pusă în circuitul turistic. Ea este o cavitate polietajată cu galeriile dispuse pe trei nivele. Este bănuit existenţa unui al patrulea nivel, dar în ciuda cercetărilor acesta nu a fost localizat încă. Lungimea galeriilor însumează 3566m, iar denivelarea totală este de 57m. Partea vizitabilă cuprinde etajul superior şi are o lungime de aprox. 700m, restul galeriilor şi etajelor constituindu-se în rezervaţie speologică, accesul fiind permis numai cu autorizaţie CMN.
Unele formaţiuni existente aici (este vorba despre compuşi de dahlit) sunt foarte rare putând fi întâlnite în doar trei cavităţi la nivel naţional.
De la primele explorări până la declararea sa ca monument al naturii
8Deşi dovezile privind locuirea peşterii datează din paleoliticul inferior primele informaţii cu adevărat ştiinţifice despre cavitate aparţin reputaţilor muzeografi gorjeni Al. Ştefulescu şi I. Moisil culese în anul 1894. Geologul Gh. Munteanu-Murgoci publică în anul 1898 un studiu privitor la formele şi fenomenele de eroziune din Carpaţii Meridionali unde este menţionată şi trecută pe hartă Peştera Muierilor. În anul 1929, doi speologi francezi colaboratori ai renumitului Emil Racoviţă fac primele cercetări asupra faunei peşterii, cu această ocazie descoperind două noi specii de coleoptere carnivore.
Explorarea şi cercetarea în profunzime a peşterii s-a făcut în perioada 1951-1955 când a fost cartografiat întregul etaj superior şi o parte din cel inferior. Tot în timpul explorărilor din acea perioadă a fost descoperit un craniu şi alte resturi fosile. După studierea cu atenţie s-a ajuns la concluzia că acestea aparţin unei femei cu vârsta între 40-50 ani care ar fi trăit acolo în urmă cu aprox. 30 000 de ani.
Primele cercetări asupra formaţiunilor de peşteră (speleotheme) existente au fost 9efectuate în anul 1954 de către I. Viehmann. Bogăţia de forme şi fenomene existente a determinat declararea de către CMN în anul 1955 a peşterii monument al naturii. Cavitatea a fost electrificată în anul 1963 suferind pe parcursul timpului mai multe reamenajări .

Dezvoltarea agroturismului în zonă, o şansă pentru comunitatea locală
Din punct de vedere turistic perimetrul Baia de Fier- Cheile Galbenului dispune de un potenţial de invidiat faţă de multe zone din judeţ. Aceste locuri sunt deosebit de favorabile agroturismului, iar autorităţile locale au şi luat o serie de măsuri de dezvoltare a acestor activităţi în conformitate cu standardele actuale.
Prin modernizarea căilor de acces şi dezvoltarea pensiunilor rurale locuitorilor şi autorităţilor locale din Baia de Fier li se vor oferi noi oportunităţi de valorificare a potenţialului turistic, portului şi obiceiurilor populare în conformitate cu cele mai moderne metode de practicare a agroturismului.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.