În sfârşit, victorie! Pandurii speră din nou după succesul de la Chiajna

580

Flavius Stoican a obţinut primul succes pe banca pandurilor, o victorie care a picat exact când gorjenilor le ardea buza mai tare. După 3 meciuri din play-out, formaţia noastră a strâns 5 puncte, iar speranţele de salvare au revenit pentru gorjeni. Pandurii a încheiat o săptămână perfectă, după ce planul de reorganizare a fost aprobat, miercuri, şi speră că rămânerea în Liga 1, pe noul stadion, să-i aducă aproape de echipă pe oamenii potenţi financiar. Meciul de la Chiajna a fost unul anost, lipsit de faze de poartă. Golul oaspeţilor a venit la câteva minute după reluarea jocului (53`) fiind înscris de Dragoş Firţulescu. Decarul Pandurilor, unul dintre cei mai scunzi jucători de pe teren, a marcat printr-o superbă lovitură de cap, după centrarea lui Sergiu Negruţ. Deşi a ţinut mai mult de minge după reuşita gorjenilor, Chiajna nu şi-a creat ocazii mari. Mai mult, Surugiu putea majora diferenţa, cu 20 de minute înainte de final, dar şutul său a fost deviat pe lângă poartă de acelaşi Firţulescu.

Stoican: “Nu am pierdut în play-out”
Importanţa victoriei din meciul cu Chiajna a fost subliniată de antrenorul Flavius Stoican. Nu numai că trupa gorjeană a scăpat de locurile retrogradabile, dar Pandurii a bifat cel de-al treilea meci consecutiv fără eşec. După ce a fost luat la mişto de toată Liga 1, Stoican merită şi laude, pentru că a reuşit performanţa aceasta fără un atacant veritabil. “Am o echipă formată din jucători cu mare ambiție, chiar dacă nu am nume mari în echipă, am jucători muncitori. Firţulescu munceşte, aleargă, aşa că a fost răsplătit de fotbal. Sunt bucuros că am câştigat la Chiajna, o contracandidată la evitarea retrogradării. Sper să mergem pe aceeaşi linie, nu am pierdut în play-out. Cinste băieţilor mei pentru că toată lumea ne vedea retrogradaţi. Este o victorie mare, chiar dacă n-a fost un joc spectaculos. A fost un meci de uzură, de sacrificiu. Am văzut jucători cu capul spart, cu crampe, iar aceste lucruri mă bucură. Sunt trei puncte foarte mari, foarte importante pentru moralul jucătorilor. Mergem la Târgu Mureș, unde ne așteaptă o echipă în căutare de puncte, dar și un teren foarte prost”, a declarat Stoican. Dragoș Firțulescu nu mai marcase în Liga 1 de pe 1 mai 2011. În ciuda perioadei de secetă, de când a venit la Pandurii, Firţulescu s-a antrenat ca un adevărat profesionist, şi a fost unul dintre remarcaţii gorjenilor meci de meci. “N-am mai marcat de când jucam la Craiova în Liga I. Am lucrat foarte mult cu preparatorul fizic și probabil m-a ajutat detenta la golul marcat. S-a dus bine mingea și suntem fericiți pentru victoria obținută. Așteptam foarte mult această victorie, pentru că o meritam. Lumea nu știe cât de mult muncim noi la antrenamente. Flavius Stoican ne dă foarte mare încredere de fiecare dată și contează foarte mult că antrenamentele le facem cu zâmbetul pe buze” , a spus Firțulescu. Reuşita mijlocaşului a fost comentată cu umor de căpitanul Pandurilor, Răzvan Stanca: “Noroc că i-a căzut mingea în cap lui Firțulescu, altfel nu mai câștigam meciul acesta. Păcat de prima repriză că am intrat cam temători, dar în partea a doua am schimbat foaia și s-a văzut. Ne-am luat revanşa după ce am pierdut în sezonul regulat. Este o victorie mare. Chiar am sperat să ne impunem. Mergem la victorie şi la Târgu- Mureş”.

Alexa: “Situaţia ni s-a agravat mult”
Suspendat pentru această partidă, antrenorul Dan Alexa s-a agitat mult în tribune, dar fără rezultat. Echipa sa nu a ameninţat poarta gorjenilor, iar Chiajna a alunecat în clasament. “Era un joc foarte important pentru noi. Nu trebuia să pierdem în niciun caz. A dat gol cu capul Firțulescu, cred că e o premieră și pentru el. Sunt supărat pe anumiți jucători, pentru că am mari așteptări de la ei și văd că-mi înșală încrederea. Suntem într-un moment foarte prost, este o situație foarte grea. Trebuie să ne revenim rapid, pentru că altfel până și locul de baraj e în pericol. Situaţia ni s-a agravat mult după acest eşec. Nu am pus probleme deloc apărării celor de la Pandurii. Sunt foarte dezamăgit de mulţi jucători, nu vreau să dau în ei în public” , a declarat antrenorul ilfovenilor.
“Sunt trist, pentru că nu ne așteptam să pierdem acest meci. Din păcate, jocul nu ne-a ieșit și rămânem fără punct obținut în trei meciuri din play-out. Trebuie să ne trezim, altfel nu e bine. Dacă nu o vom face, vom retrograda. La cum începusem acest an, chiar aveam speranțe. Mai bine pierdem meciurile din sezonul regulat din acest an și câștigam puncte aici în play-out” , a spus şi fostul pandur Ovidiu Herea.

Negruţ, sărbătorit în “cantonament”
Unul dintre transferurile sonore ale Pandurilor, Sergiu Negruţ, şi-a sărbătorit ziua de naştere pe drum. Cum Pandurii joacă marţi la Târgu-Mureş, Negruţ a primit un tort din partea conducerii, între meciuri, la hotelul din Snagov unde echipa a fost cazată. Surpriza a fost bine primită de fotbalistul ofensiv, care a postat pe facebook o poză alături de coechipierii săi. Fotbalistul venit de la Cluj, care a împlinit 24 de ani, şi-a făcut singur două cadouri: victoria de la Chiajna şi o pasă decisivă.

Concordia Chiajna – Pandurii Tg-Jiu: 0-1 (0-0)
A marcat: Firţulescu 53’
Concordia Chiajna: Drăghia – Koenders, Melinte, Di. Ftbrosavlevici, Dan Popescu – Albu, Răsdan – Serediuc (Ciobanu 60’), Herea, Răducanu (Cristescu 71’) – Pena (V. Munteanu 53’). Antrenor: Dan Alexa.
Pandurii Tg. Jiu: Stanca – Samson, Ene, Ilie, Buşu – Cioinac, Zaina (Hlistei 60’) – Surugiu (Păcurar 72’), Stana, Firţulescu – Negruţ (Hamed 81’). Antrenor: Flavius Stoican.
Arbitri: Iulian Călin, Mircea Grigoriu, Bogdan Velicu
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea), Ion Craiu (Bucureşti)
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

  1. Vineri am avut parte de doua vesti cu adevarat senzationale.Prima este legata de faptul ca a sosit de la Bucuresti (DNA, IGP))un ordin prin care se cere de la IJP Gorj,ca toate documentele contabile ,in original,si toate tranzactiile de la clubul Pandurii sa fie pazite cu sfintenie si predate la centru ,impreuna cu dosarele in curs ,ascunse pe la sertare, iar cea de-a doua ca,in sfarsit, Pandurii a reusit prima victorie in playaut.Spuneam ca Stoican este un antrenor bun spre foarte bun si vad ca nu m-am inselat.Daca i se mai aduc 2-3 jucatori, sigur ne salvam pe plan sportiv.Si daca hotii care au condus clubul nu l-ar fi devalizat , acum nu aveam niciun fel de problema.Insa grija lor a fost sa dispara N Raducan de la echipa pentru a incerca sa acopere urmele jafului facut de ei.Acum e momentul adevarului si intr-o perioada scurta se va vedea cine a facut rau si cine a facut bine, in cadrul clubului.Ati incercat sa intoxicati opinia publica, prin niste ziaristi corupti, ca N Raducan are salariul de aproape 100 000 euro/an.Este adevarat, dar daca pui lupa pe perioada petrecuta de acesta la echipa, nu-i gasesti o neregula.A iesit la lumina documentul ,fals sau adevarat, (asta va decide DNA) semnat de F Carciumaru prin care M Condeescu solicita numai in 2014 suma de 110 000 euro/an, bani pentru munca depusa.Nu prea-i mai vad pe ziaristii astia corupti sa scrie ceva despre acest aspect, cu toate ca M Condeescu solicita un salariu mult mai mare decat cel a lui N Raducan.Daca nu aveti documentul ,vi-l pot trimite eu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.